Concurenta

Concurenta nu ajuta doar la protectia consumatorului, dar si la stimularea progresului. - Herbert Hoover
Articole
Cartea Alba a Liberei Concuren...
OBIECTIVELE CÃRȚII ALBE “Cartea albã a liberei concurențe...

Organizatia pentru Cooperare s...
  http://www.oecd.org/daf/clp/     Este o organizaţie intern...

Glosar de termeni folositi in ...
Glosarul poate fi descarcat mai jos

Reteaua Internationala de Conc...
    http://www.internationalcompetitionnetwork.org/   The Int...

Organizatia Mondiala a Comertu...
  http://www.wto.org/   World Trade Organization (WTO)   Est...

Conferinta Natiunilor Unite pe...
  http://www.unctad.org/   Înfiinţată în 1964 ca orga...

Cooperarea Economica Asia-Pacific
  http://www.apeccp.org.tw/     Asia-Pacific Economic Coopera...

Consiliul Concurentei
  Este autoritatea administrativa autonoma care are drept scop protejarea ...

Forumul Global al Concurentei
    Este organizat anual de catre Divizia de Concurenta OCDE si Cent...

Centrul Regional pentru Concur...
  Inaugurat in februarie 2005, Centrul Regional pentru Concurenta OCDE cu ...

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC)

 

http://www.wto.org/

 

World Trade Organization (WTO)

 

Este o organizaţie internaţională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor şi comerţului“ şi operează în direcţia reducerii şi abolirii barierelor comerţului internaţional.

Sediul OMC se află în Geneva, Elveţia. 

 

Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-şi ofere reciproc statutul de naţiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepţii) concesiuni comerciale oferite de un membru OMC unei ţări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.

La sfârşitul anilor '90, OMC a devenit o ţintă majoră a protestelor mişcărilor anti-globalizare.

 

 

Origini

Organizaţia Mondială a Comerţului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui Acordului general asupra tarifelor şi comerţului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cu scopul de a facilita comerţul liber. Principiile şi acordurile GATT au fost adoptate de OMC care a fost însărcinată cu administrarea şi extinderea acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structură instituţională substanţială.

 

Efectiv, OMC este succesoarea mult amânată a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului care iniţial a fost planificată a fi urmaşa GATT-ului. Carta internaţională a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului a fost stabilită în cadrul conferinţei Naţiunilor Unite asupra comerţului şi ocupaţiei, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost blocată de Senatul american. Unii istorici au presupus că nereuşita e posibil să fi rezultat din temerile venite din interiorul comunităţii de afaceri americane, acelea că Organizaţia internaţională a comerţului, (ITO) ar fi putut fi folosită pentru a regulariza, mai degrabă decât pentru a liberaliza marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997).

 

 

Funcţii

OMC are două funcţii de bază: este un forum de negocieri pentru discuţii asupra regulilor comerciale noi, dar şi deja existente şi ca şi un corp de acord în privinţa disputelor.

 

 

Negocieri

Acolo unde cele mai multe organizaţii operează pe „o ţară, un vot“ sau pe baza „voturilor măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea înţelegerilor (şi a reviziilor aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu înseamnă însă ca s-a ajuns la unanimitate: doar că nici un membru nu găseşte o decizie a fi atât de inacceptabilă, încât să insiste pe o anumită obiecţie. Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau în cazuri speciale.

Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată de către toţi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai mare şi mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar tendinţa ca acordurile finale să folosească un limbaj ambiguu asupra părţilor contencioase punctează faptul că viitoarele interpretări ale tratatului vor fi dificile.

Richard Steinberg (2002) este de părere că deşi modelul conducerii prin consens a OMC oferă comerţ iniţial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie prin comerţ bazat pe putere, favorizând Europa şi Statele Unite şi pot sănu conducă la pareto eficienţă. Cele mai notabile nefuncţionalităţi ale consensului de la întâlnirile ministeriale de la Seattle (1999) şi de la Cancún (2003) au apărut din cauza refuzului câtorva ţări în curs de dezvoltare de a acepta propunerile.

 

 

Rezoluţia disputei

Ca şi multe alte organizaţii internaţionale, OMC nu are o putere semnificativă pentru a întări deciziile pe care le ia atunci când un membru face o plângere împotriva unui alt membru. Dacă deciziile luate de corpul de acord în privinţa disputelor nu sunt îndeplinite, se pot lua măsuri de despăgubire pentru membrul care a făcut plângerea, însă nici o altă acţiune de constrângere nu este disponibilă. Asta înseamnă că state puternice din punct de vedere economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore hotărârile luate împotriva lor de către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă nu au puterea de a forţa SUA să îşi schimbe poziţia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia corpului de acord din martie 2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale subvenţiile americane pentru bumbac.

 

 

Ţări membre

OMC cuprindea 76 de ţări membre la înfiinţare. Alţi 74 de membri au urmat în următorii zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007.

Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la OMC: Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Capul Verde, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia, Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi Príncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, şi Yemen. Multe dintre aceste ţări doresc să devină membre.

Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicaţia sa a fost blocată de către Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar susţine terorismul internaţional. În luna martie, 2005, SUA a declarat că îşi va folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei înţelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este încă ţară membră, deşi a aplicat pentru aderarea la GATT în 1993.