Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie, 1923 din rămăşiţele Imperiului Otoman. Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia în secolul al 11-lea. În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forţă importantă în regiune. În secolul al 16-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est şi Caucazul. După înfrângerea suferită în primul război mondial, puterile învingătoare au căutat împărţirea imperiului prin Tratatul de la Sévres. Cu sprijinul aliaţilor, Grecia a invadat şi ocupat oraşul Izmir, în conformitate cu Tratatul. La 19 mai, 1919 a fost iniţiată o mişcare naţionalistă sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk Paşa, un comandant militar care s-a distins în cursul bătăliei de la Gallipoli. Kemal Paşa a încercat revocarea termenilor tratatului semnaţi de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare parte a societăţii turceşti, în ceea ce a devenit războiul turc de independenţă (în turcă: Kurtuluş Savaşı).

La 18 septembrie, 1922, armatele de ocupaţie ale Antantei au fost învinse şi ţara eliberată. A urmat abdicarea sultanului la 1 noiembrie, 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire otomană. În 1923 Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei) şi a devenit primul preşedinte al ţării. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman. 

Turcia este împărţită în 81 de provincii (iller în limba turcă; singular il). Fiecare provincie este împărţită în subprovincii (ilçeler; singular ilçe). Provincia poartă de obicei acelaşi nume cu capitala acesteia, considerată subprovincia centrală; excepţiile sunt Hatay (Capitală: Antakya), Kocaeli (Capitală: İzmit) şi Sakarya (Capitală: Adapazarı). Cele mai mari provincii sunt: İstanbul 11 milioane de locuitori, Ankara 4 milioane, İzmir 3,5 milioane, Bursa 2,1 milioane, Provincia Konya 2,2 milioane, Provincia Adana 1,8 milioane.

Oraşele

Capitala Turciei este oraşul Ankara, dar capitala istorică İstanbul rămâne centrul financiar, economic şi cultural al ţării. Alte oraşe importante sunt İzmir, Bursa, Adana, Trabzon, Malatya, Gaziantep, Erzurum, Kayseri, İzmit (Kocaeli), Konya, Mersin, Eskişehir, Diyarbakır, Antalya şi Samsun. Aproximativ 68% din populaţia Turciei locuieşte în centre urbane.

Geografie

Turcia are 81 de oraşe.

Adana, Adiyaman, Afyon, Agri, Aksaray, Amasya, Ankara, Antalya, Ardahan, Artvin, Aydin, Balikesir, Bartin, Batman, Bayburt, Bilecik, Bingöl, Bitlis, Bolu, Burdur, Bursa(Brusa), Canakkale, Cankiri, Corum, Denizli, Diyarbakir, Duzce, Edirne, Elazig, Erzincan, Erzurum, Eskisehir, Gaziantep, Giresun, Gümüshane, Hakkari, Hatay, Igdir, Isparta, Icel, Istanbul, Izmir, Karabuk, Karaman, Kars, Kastamonu, Kayseri, Kirikkale, Kirklareli, Kirsehir, Kilis, Kahramanmaras, Kocaeli (Izmit), Könya, Kutahya, Malatya, Manisa, Mardin, Mugla, Mus, Nevsehir, Nigde, Ordu, Osmaniye, Rize, Sakarya, Samsun, Siirt, Sinop, Sivas, Sanliurfa, Sirnak, Tekirdag, Tokat, Trabzon, Tunceli, Usak, Van, Yalova, Yozgat, Zonguldak.

Clima

Clima Turciei este temperat-maritimă pe litoralul Mării Negre şi subtropicală pe litoralul Mării Mediterane. În ianuarie, temperaturile medii sunt de 5°C în nord, la Samsun, -4°C în podişul Anatoliei la Kayseri şi 11°C în sud, la Antalya. Precipitaţiile sunt reduse în sud şi centru (în jur de 400 mm/an) şi bogate în nord-vest, pe litoralul Mării Negre (1.600 mm/an).

Economie

Turcia a inregistrat in ultimele 4 decenii o crestere remarcabila din punct de vadere economic. Industria energetica reprezinta indeseori prin industria carbunilor(mai ales lignit si huila),localizata in nord-vestul Anatoliei. Energia electrica se obtine in cadrul hidrocentralelor si termocentralelor.