Acordul privind formare organizaţiei internaţionale N.A.F.T.A. - Zona Comerţului Liber din America de Nord (North American Free Trade Area) a fost semnat la 17 decembrie 1992 între SUA, Canada şi Mexic. NAFTA acoperă o piaţă de 375 milioane de consumatori, cu perspectiva extinderii şi mai spre sudul continentului american, şi o suprafaţă de 21,3 milioane km². Scopul acestui acord este liberalizarea în 10 ani a comerţului cu produse şi servicii, prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare între părţi şi prin liberalizarea investiţiilor intra-zonale.

Domeniile vizate de NAFTA sunt următoarele:

a) Comerţul cu bunuri materiale:

În decurs de 10 ani, urmează a fi înlăturate toate taxele vamale aplicabile produselor considerate ca „nord-americane”, în conformitate cu regulile de origine, astfel ca în anul 2004 să se formeze o vastă piaţă liberă.

b) Comerţul cu servicii:

Serviciile deţin un loc important în comerţul din zonă - supus tratamentului naţional.

c) Investiţiile directe de capital - liberalizare.

d) Alte dispoziţii se referă la următoarele: regulile de concurenţă, proprietatea intelectuală, sejurul temporar al oamenilor de afaceri, anumite aspecte privitoare la protecţia mediului.

Constatări:

• NAFTA este un acord de liber schimb de mare anvergură.

• Model de cooperare de tip interguvernamental, fără a avea organisme supranaţionale.

• Nu are obiective de natură politică.

O incursiune în istoria relativ recentă a relaţiilor intra-nord-americane evidenţiază că NAFTA este, într-un fel, o urmare firească a credinţei nestrămutate în forţa comerţului şi investiţiilor libere. NAFTA apare ca o abordare modernă şi o continuitate a drumului deschis în perioada postbelică a doi precursori celebri: Autopact şi FTA. Experţii au considerat Autopact drept un model pentru un acord sectorial de comerţ liber. Autopact, semnat în 1965 între Canada şi SUA, a eliminat taxele vamale pentru autoturismele fabricate în una din cele două ţări şi expediate în cealaltă ţară. Aceasta a permis producătorilor de autoturisme din ambele ţări să-şi programeze mai bine producţia. Graniţa dintre SUA şi Canada a înregistrat în 1995 un flux reciproc de schimburi cu autovehicule şi componente auto de circa 70 mld. USD. Practic, un sfert din schimburile intra-nord-americane (exclusiv Mexic) sunt reprezentate în prezent de schimburile de autovehicule şi componente auto.

Uzinele canadiene au avut posibilitatea de a se specializa în câteva modele de autoturisme, cea mai mare parte a producţiei lor fiind trimisă în SUA în schimbul unor modele care nu se produceau în Canada. În perioada 1965 – 1985 a avut loc o revoluţie în atitudinea oamenilor de afaceri din Canada faţă de comerţul liber cu SUA; aceasta a fost considerată într-o măsura crescândă drept cea mai bună speranţă pentru a deveni competitiv în economia mondială. Anul 1985 marchează iniţierea informală a negocierilor Canada – SUA pentru un acord general de comerţ liber. Acesta intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 1991.

Cunoscut sub denumirea simplă de FTA (Canada-United States Free Trade agreement), Acordul de comerţ liber între cele două ţări a decis eliminarea totală a taxelor vamale în schimburile reciproce. Eliminarea se putea face fie imediat, fie pe perioade de 5 sau 10 ani. În 1996, taxele vamale au dispărut în comerţul reciproc cu maşini şi utilaje, calculatoare, mobilă, hârtie, ţiţei pentru ca în 1998 să fie eliminate şi restul taxelor vamale de la o serie de produse considerate mai sensibile ca, de exemplu, confecţii, medicamente, produse alimentare. Acordul a inclus şi alte prevederi privind facilitarea accesului mărfurilor canadiene pe piaţa SUA, ameliorarea tratamentului investiţiilor străine reciproce, reglementarea schimburilor de energie. Astfel, Canada a primit asigurarea că industria americană nu va mai folosi inechitabil legile din SUA pentru a se proteja de mărfurile canadiene care au preţuri mai scăzute. O serie de restricţii asupra investiţiilor americane în Canada au fost înlăturate, investitorii americani nemaiavând obligaţia procurării de inputuri din Canada sau a efectuării unor anumite activităţi de cercetare utilizând capacităţile din Canada. În comerţul cu energie, SUA a primit asigurări că livrările canadiene de ţiţei nu vor fi diminuate şi că preţul acestora nu va fi mărit în perioada de deficit de energie, în timp ce SUA s-a angajat să nu impună taxe la importul de ţiţei, gaze şi energie electrică importate din Canada.

Crearea NAFTA a avut mai mulţi predecesori în ceea ce priveşte noţiunea de comerţ liber. Un exemplu în acest sens îl constituie experienţa mexicană între anii 1942 şi 1945, când economia mexicană a fost adânc integrată în eforturile de război ale SUA. Cele mai multe comparaţii ale zonei de liber schimb de pe continentul nord american se fac cu Uniunea Europeană. Observatorii procesului european şi, în special, criticii NAFTA, notau că experienţa europeană a fost una de lungă durată şi deliberată, oferind fiecărui membru timpul necesar adoptării unu set de modificări înainte de a trece la următorul. O altă diferenţă importantă între NAFTA şi CEE este lipsa mecanismelor compensatorii în cadrul acordului NAFTA. În Europa, fondurile erau destinate a ajuta pe cei care sufereau de pe urma creării CEE şi pentru a construi infrastructura necesară în ţările membre cel mai puţin dezvoltate. Dacă în cadrul CEE, în fiecare an după 1986 au fost cheltuite în aceste scopuri peste 5,4 miliarde USD, NAFTA nu a prevăzut aceste fonduri. O altă diferenţă este cea politică. Piaţa comună Europeană este un pas intermediar către unitatea politică. De asemenea, CEE cere ca naţiunile să fie nişte democraţii stabile înainte de a intra în comunitate. NAFTA nu urmăreşte acest lucru, un exemplu în acest sens fiind şi criticile sistemului politic mexican. Tratatul instituind NAFTA prevede ca reducerea tarifelor vamale către zero să se realizeze într-o perioadă de 10 ani, iar cotele să fie eliminate într-o perioadă de 15 ani. Pentru Mexic, agricultura a reprezentat un domeniu sensibil şi, de aceea, a fost negociat un acord separat cu SUA şi un altul cu Canada.

NAFTA reglementează barierele tarifare, netarifare şi investiţiile. Se specifică faptul că mărfurile de import provenite din celelalte două naţiuni vor avea acelaşi regim ca şi bunurile naţionale. Fiecare membru NAFTA va excepta unele activităţi de la aplicarea acestui acord. Canadienii, aşa cum a fost stipulat şi în vechiul Acord de Comerţ Liber între Canada şi SUA, vor excepta de la aplicarea NAFTA domeniul publicaţiilor. În Canada există sentimentul că fără un control special asupra proprietăţii şi acordând mass-mediei canadiene beneficii prin taxe, acesta va fi acaparat de media din SUA. Cererea SUA a fost ca mişcarea liberă a persoanelor, cu excepţia profesioniştilor şi managerilor, să nu fie permisă. Acest lucru este rezultatul temerii SUA că va fi copleşită de milioane de săraci din Mexic. Guvernul mexican îşi rezervă dreptul de a controla sistemul de căi ferate, electricitatea, petrochimia de bază şi industria petrolieră. Fiecare parte din acordul NAFTA beneficiază de anumite avantaje. SUA şi Canada câştigă astfel accesul la piaţa mexicană, o piaţă cu peste 80 de milioane de oameni. Pot fi specificate şi beneficiile neeconomice pentru SUA, fiind vorba de îmbunătăţirea relaţiilor externe ale Mexicului şi de o posibilă stabilitate internă, urmărindu-se o mai bună cooperare în domeniul drogurilor, emigrării şi poluării. Impactul creării NAFTA va fi mult mai important pentru Mexic decât pentru SUA. Deoarece Mexicul este mult mai mic decât SUA, iar crearea de locuri de muncă şi domeniul sănătăţii este acelaşi şi în SUA şi în Mexic, efectul creării NAFTA va fi mult mai mare pentru Mexic.