Echipa de concurență din cadrul RTPR Allen & Overy este implicată în câteva dintre cele mai interesante și inovatoare cazuri în domeniul ‎dreptului concurenței

Decizia Consiliului Concurenței de a publica primul Ghid de conformare în domeniu, document ce se adresează companiilor și angajaților acestora, a fost luată în linie cu politica adoptată în ultimii ani de instituție. “Consiliul Concurenței obișnuiește să emită ghiduri de bune practici care să acopere varii problematici (a se vedea în acest sens ghidul de bune practici în activitatea de petiționare sau în cazul participării sub formă de asociere la achiziții publice), prin urmare emiterea unui ghid de conformare intră în aceeași linie.În același timp, este posibil ca autoritatea să țină cont de aplicarea acestui ghid atunci când evaluează dacă o societate a implementat în mod efectiv un program de conformare.La acest moment Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei prevăd posibilitatea acordării unei circumstanțe atenuante în cazul în care întreprinderea sancționată dovedeşte existenţa şi implementarea efectivă a unui program de conformare cu regulile de concurenţă fără a prevedea detalii suplimentare în privința programului sau a manierei de implementare.Astfel, Ghidul ar putea fi utilizat în evaluarea efectuată de autoritate la momentul la care decide acordarea circumstanței atenuante în discuție”, explică Roxana Ionescu, Counsel în cadrul departamentului de Concurență al RTPR Allen & Overy.

Avantajul primar al existenței unui program de conformare constă în educarea salariaților și colaboratorilor unei firme și preîntâmpinarea unor fapte anticoncurențiale. “Existența unui program întocmit după recomandările Ghidului ar putea fi relevantă în cazul unei eventuale analize de către autoritate a existenței și efectivei implementări a programului de către o organizație (spre exemplu în situația acordării unei circumstanțe atenuante). Implementarea unui program ajută în mod cert și firmele de talie mai mică; nu doar pentru că și acestea sunt expuse legislației în materie – aspect confirmat de existența unor decizii de sancționare îndreptate împotriva acestora, dar în principal pentru că în cazul multora dintre acestea gradul de conștientizare a riscurilor de concurență este mai mic”, precizează Roxana Ionescu.

Cu mult înainte să apară Ghidul, clienții RTPR Allen & Overy au fost preocupați în mod real de conformarea cu normele de concurență și implementarea unui program în acest sens. De altfel, pe parcursul ultimilor ani o componentă importantă a practicii RTPR Allen & Overy de concurență a fost reprezentată de asistarea clienților în implementarea de programe de conformare. “Ghidul este un instrument util pentru a evalua dacă programele de conformare puse în practică răspund exigențelor autorității. Nu credem într-o rețetă universal valabilă pentru un program de conformare. Acesta trebuie în mod clar adaptat specificului și nevoilor fiecărei companii. Ghidul este util oferind orientări valoroase în privința identificării și gestionării riscurilor. Firma noastră a fost implicată în proiecte privind dezvoltarea de programe de conformare înainte de apariția Ghidului. Au fost însă și clienți care ne-au solicitat sprijinul în dezvoltarea unui astfel de program tocmai ca efect al apariției Ghidului. Efectuăm și am efectuat și înainte de apariția Ghidului analize aprofundate de risc pentru clienți (cum ar fi audituri), dar și sesiuni de informare și instruire”, subliniază avocatul.

Un domeniu foarte complex

Munca avocaților implicați în proiecte care vizează domeniul concurenței este una complexă, fiind adaptată specificului fiecărui client. Astfel, pe lângă sesiuni de informare, analize de tip audit și consiliere în vederea implementării recomandărilor ce urmează auditului, experții sprijină clienții în monitorizarea constantă a conduitei din perspectiva legii concurenței, utilizând în acest sens și aplicații informatice special create.

Portofoliul de clienți deținut de RTPR Allen & Overy include mai ales companii mari, locale sau internaționale. ”Un număr important dintre clienții asistați în sfera concurenței au deja puse la punct programe de conformare care cuprind proceduri de monitorizare si control periodic, în cadrul cărora sunt desemnate și persoanele responsabile de program și de politica de concurență a firmei în general. Ne dorim ca toți clienții noștri să adopte astfel de programe și avem toată deschiderea pentru a le acorda consultanță în această zonă prin crearea unor programe personalizate. Ultimul an a fost unul ocupat pentru practica de concurență, același lucru putând fi spus și despre anul 2018. Se remarcă un număr mai mare de proiecte în zona de conformare cu dreptul concurenței, dar și pe zona de investigații ale Consiliului Concurenței,” menționează Roxana Ionescu.

De altfel, echipa de concurență din cadrul RTPR Allen & Overy a fost implicată în ultimul an și continuă să lucreze pe câteva dintre cele mai interesante și inovatoare cazuri în domeniul ‎dreptului concurenței. Spre exemplu, în prezent asistă în instanță o societate listată în primul caz în care autoritatea de concurență a sancționat o companie pentru presupusa "facilitare" a unui cartel.

De asemenea, asistă societăți internaționale din domeniul asigurărilor și leasingului operațional în primele investigații din România având ca obiect schimburi de informații presupus anticoncurențiale. În aceeași notă inovatoare, avocații firmei sunt implicați în mai multe investigații privind presupuse abuzuri de poziție dominantă (inclusiv prin modalitatea prețurilor excesive, una dintre cele mai rar investigate forme de abuz), sau privind distribuția de filme în cinematografe. Aceste cazuri sunt coordonate de Valentin Berea, partener, împreuna cu Roxana Ionescu, counsel.

În materia concentrărilor economice, avocații au lucrat în mandatul care a vizat vânzarea A&D Pharma către grupul Dr Max/Penta Investments. În acest dosar au acționat de partea vânzătorului. Cazul este unul special având în vedere că autorizarea din partea Consiliului Concurenței a fost supusă unor condiții privind vânzarea de către cumpărător a unor farmacii deținute în portofoliu.

În prezent, echipa RTPR Allen & Overy are în lucru patru concentrări economice în domenii diferite, cum ar fi servicii medicale sau leasing. Întreaga echipă de concurență este implicată pe zona de concentrări economice, proiectele fiind coordonate de Roxana Ionescu, counsel în cadrul firmei.

O practică în continuă dezvoltare

Echipa de concurență din cadrul RTPR Allen& Overy numără în prezent cinci membrii de bază (un partener – Valentin Berea, un counsel – Roxana Ionescu, un managing associate – Andrei Mihul și doi avocați asociați) și se bucură la nevoie de sprijinul altor colegi din cadrul firmei care posedă cunoștințe de dreptul concurenței.

Firma este și a fost implicată în cele mai complexe investigații ale Consiliului Concurenței (în domenii precum asigurări, piața leasingului, energie, servicii medicale, piața cerealelor),reușind pentru parte dintre acestea să obțină închiderea investigațiilor fără sancțiuni impuse clienților. De asemenea, avocații au în lucru multe dosare care vizează litigii privind deciziile Consiliului Concurenței.

“Proiectele în care suntem implicați sunt dintre cele mai complexe, iar competențele membrilor echipei în arii ca litigii și M&A joacă un rol esențial în ceea ce privește capacitatea echipei de a acorda servicii de cea mai înaltă calitate. Echipa de concurență lucrează îndeaproape cu echipa de M&A. De altfel, unii dintre membrii echipei coordonează și sunt implicați în unele dintre cele mai importante proiecte de M&A ale firmei. Pe lângă componenta de autorizare a concentrărilor economice în tranzacțiile în care aceasta este necesară și reflectarea mecanismului necesar în documentele tranzacției, echipa noastră a fost implicată și în structurarea tranzacțiilor astfel încât să fie asigurată conformarea cu regulile de concurență. Astfel, consultanța oferită clienților se referă, printre altele, la schimbul de informații sensibile între (potențiali) concurenți și pregătirea de instrucțiuni și protocoale pe această zonă în cadrul tranzacțiilor pentru asigurarea unei conduite conforme, separarea anumitor componente ale unor tranzacții multijurisdicționale pentru a se asigura implementarea doar după obținerea autorizării din partea autorității atunci când implementarea putea avea loc la termene diferite în jurisdicțiile implicate, redactarea documentației tranzacționale pentru clarificarea drepturilor de control conferite sau pentru amânarea exercitării unor drepturi până la obținerea deciziei de autorizare”, declară Roxana Ionescu.

RTPR Allen& Overy se plasează în prima bandă a directoarelor juridice în ceea ce privește practica de M&A, atât prin calitatea serviciilor, cât și a numărului de tranzacții în care firma a fost implicată. Numărul mare de tranzacții M&A determină și un volum serios de proiecte în zona autorizării concentrărilor economice. De exemplu, preluarea de către DS Smith Plc a societăților Ecopaper S.A. și Ecopack S.R.L., sau vânzarea A&D Pharma către Dr Max/Penta Investments.

Datorită succeselor înregistrate, casa de avocatură va continua să dezvolte practica de concurență. „Ne dorim să rămânem aceeași firmă de încredere apropiată clienților noștri, continuând să ne concentrăm atât pe zona preventivă (a programelor de conformare), cât și defensivă (în ceea ce privește investigațiile Consiliului Concurenței și litigiile împotriva deciziilor autorității). Ne propunem să continuăm dezvoltarea de instrumente care să fie puse la dispoziția clienților pe zona de conformare, iar în ceea ce privește componenta defensivă a activității ne dorim să continuăm colaborarea cu firme de experți economiști”, punctează avocatul.