Investigațiile și litigiile au fost dintotdeauna cele mai importante proiecte pentru echipa de Concurență a NNDKP, dar în ultimul an cea mai spectaculoasă evoluție a avut-o asistența în tranzacții. Conformarea rămâne „full-time job”

Experții în Dreptul Concurenței din cadrul Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) atag atenția asupra unei tedințe care se observă tot mai acut  în acest domeniu de practică: statele Uniunii Europene nu au încetat „să se concureze” în materie de reglementare a aspectelor de concurență sau să-și exprime punctul de vedere față de noile propuneri de reglementări de la nivel comunitar. „În măsura în care următorii ani vor fi marcați de o infuzie legislativă la nivelul Statelor Membre, riscăm să ne îndreptăm spre o fragmentare a dreptului UE al concurenței.Fragmentarea va costa companiile care nu vor mai avea predictibilitate și care vor plăti mai mult pentru conformarea cu regulile de concurență. Un exemplu în acest sens sunt deciziile diferite pronunțate de autoritățile de concurență din mai multe țări în materie de clauze de tip MFN pe care le impunea Booking.com partenerilor săi din turism”, atrage atenția Anca Diaconu (Pascu)Asociat Senior Concurență, Ajutor de Stat, Drept UE în cadrul NNDKP.

Avocatul subliniază faptul că este evident că Statele Membre UE sunt hotărâte să își stabilească „propriile reguli”. Anca Diaconu amintește în acest sens noile reguli la nivel național în materie de concentrări economice (reguli adoptate în 2020 în Franța, UK etc.) sau reglementarea unor noi tipuri de comportamente.

„De altfel, legislația UE nu împiedică Statele Membre să adopte și să aplice pe teritoriul lor o legislație națională mai strictă care interzice sau sancționează conduita unilaterală adoptată de întreprinderi”, menționează specialistul.

România nu este străină de această tendință, țara noastră având în dezbatere publică Legea concurenței neloiale, care aduce în prin plan exploatarea poziției superioare de negociere.

„Componenta de drept public nu este singura care suportă modificări importante în materie de reglementare. Pe latura de drept privat, România este sigura țară din UE care a reglementat prezumția că încălcările sub forma abuzului de poziție dominantă provoacă prejudicii. Totodată, legislația română cuantifică – la nivel de prezumție – la 20% prejudiciile constând în creșterea prețului produselor sau serviciilor vizate de un cartel”, completează avocatul.








O perioadă echilibrată, cu multe proiecte


Pe acest fond, practica de Concurență din cadrul NNDKP a avut un an 2020 foarte echilibrat. Echipa a fost implicată în multe proiecte, patru mari categorii având ponderi comparabile în activitatea acestui departament. Este vorba despre investigații; litigii de concurență (în care s-a lucrat împreună cu colegii din echipa de litigii); asistența în tranzacții (în care s-a lucrat împreună cu colegii din echipa de M&A și s-a colaborat adeseori și cu firme de avocatură străine) și analizele/demersurile pentru conformarea în activitatea companiilor (în care se colaborează, în funcție de specificul industriei/proiectului, cu colegii din echipele de achiziții publice, real estate, farma, drept bancar, energie, mediu, telecom, protecția consumatorului etc.).

„Dintotdeauna, investigațiile și litigiile de concurență au fost cele mai importante proiecte pentru echipa de concurență a NNDKP. Dacă ar fi totuși să aleg ce tip de proiecte merită în ultimul an un loc special „in the spotlight”, cea mai spectaculoasă evoluție a avut-o asistența în tranzacții. Am răspuns în general unor întrebări precum: Ce elemente cheie trebuie să avem în vedere în structurarea și în notificarea unei tranzacții prin care doi sau mai mulți concurenți urmează să controleze împreună o societate?; Cum ne asigurăm în procesul de due diligence pentru achiziția unui business concurent că transmitem/primim suficiente date pentru evaluare, fără a avea riscurile concurențiale generate de accesul la date comerciale sensibile?; Cum protejăm valoarea companiei achiziționate în perioada de tranziție, și cum pregătim integrarea, până la intrarea efectivă în companie a noului proprietar, fără a antrena riscul de amendă din partea Consiliului Concurenței (% din cifra de afaceri) pentru implementarea înainte de autorizare („gun jumping”)?; Care sunt limitele în care, în situații atipice, îi putem solicita vânzătorului să nu concureze cu targetul?”, precizează Georgeta DinuPartener, Coordonatorul Practicii de Concurență, Ajutor de Stat, Drept UE din cadrul NNDKP.

„În materie de tranzacții, asistența NNDKP pe teme de concurență a vizat tot procesul, de la contribuția la conceperea structurii și a clauzelor contractuale relevante concurențial până la gestionarea perioadelor de tranziție și a closing-ului. Durata asistenței în unele tranzacții complexe a ajuns până la 7 luni. Majoritatea tranzacțiilor au fost evaluate și din perspectiva securității naționale de către CSAT, având în vedere domeniile strategice în care erau active companiile-target”, adaugă Anca Diaconu.

Profesionistul NNDKP menționează că litigiilor tradiționale, care au vizat anularea amenzilor aplicate de către autoritatea de concurență, li s-au alăturat cazurile de despăgubiri civile ca urmare a încălcării regulilor de concurență (atât cazuri care au continuat din anii anteriori, cât și dosare noi).

Majoritatea litigiilor pe care avocații de Dreptul Concurenței le gestionează împreună cu echipa de litigii pun în discuție jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și adresarea de trimiteri preliminare care să clarifice în ce măsură practica autorității de concurență este sau neconformă cu dreptul UE al concurenței.

„Anul trecut a confirmat încă o dată că pentru o companie, conformarea (noțiunea de ”compliance”) este „full-time job”. Fiecare tranzacție, fiecare mecanism avut în vedere, fiecare contract trebuie analizat pentru a răspunde nevoilor de business fără a expune companiile la riscuri de concurență”, susține Georgeta Dinu.

În ceea ce privește asistența în activitatea de zi cu zi, NNDKP a constatat o creștere a solicitărilor care vizează înființarea de marketplace-uri sau solicitări care vizează relația comercială cu un marketplace.

De asemenea, specialiștii au avut analize în materie de prețuri excesive sau, după cum era de așteptat, analize pentru clienți care erau în perioadă de implementare a schemelor de ajutoare de stat și care au fost afectați de pandemie.

„Retrospectiv, „la rece”, anul 2020 a fost un an deloc ușor, atât pentru noi cât și pentru clienții noștri, cu provocări personale cât și profesionale, care ne-a demonstrat tuturor cât de importantă este adaptarea”, mai spune Anca Diaconu. „Și pe lângă capacitatea de adaptare, constanța a rămas esențială – toate acele proiecte de anul trecut au fost rezultatul firesc al anilor de continuă creștere a abilităților echipei și a portofoliului de clienți și de dezvoltare a relațiilor cu firmele de avocatură din străinătate.”, completează Georgeta Dinu.


Activitatea Consiliului Concurenței nu a scăzut în intensitate


Chiar dacă întreaga lume s-a confruntat și se cpnfruntă cu pandemia generată de COVID 19, activitatea Consiliului Concurenței nu a scăzut în intensitate. „În ceea ce privește practica autorității de concurență, deși a existat o comunicare mult mai apropiată cu aceasta în contextul crizei sanitare și al problemelor care au apărut, în general, companiile nu au beneficiat de o atitudine mai înțelegătoare din partea Consiliului în privința cuantumului amenzii aplicat (din informațiile noastre, doar IMM-urile au primit o circumstanță atenuantă în contextul efectelor pandemiei). Activitatea Consiliului Concurenței nu a scăzut în intensitate – în 2020 au fost finalizate 13 investigații privind încălcarea Legii concurenței, doar cu una mai puțin față de anul 2019”, explică Anca Diaconu.

De altfel, anul trecut, Consiliul Concurenței a sancționat într-un caz, pe lângă companiile implicate în săvârșirea faptei, și compania care a preluat business-ul unora dintre acestea, aplicând principiul continuatorului economic. „Îndepărtându-ne de elementele specifice ale cazului respectiv, ce trebuie să rețină în general companiile este că, în anumite condiții, se poate antrena răspunderea cumpărătorului unui business și dacă societatea care a încălcat legea (și care opera acel business) continuă să existe ca entitate separată”, nuanțează Georgeta Dinu.

Prin urmare, activitatea Consiliului Concurenței a rămas constantă și în 2020, chiar cu o tendință de creștere. Anca Diaconu subliniază faptul că avocații nu au perceput această perioadă ca fiind mai relaxată, ci, din contră, Consiliul verifică tot mai atent în ce măsură companiile se conformează cu regulile de concurență. „În plus, dacă în mod natural 2020 nu a putut fi un an al inspecțiilor, în prima jumătate a anului 2021 deja acestea nu s-au lăsat așteptate, Consiliul Concurenței declanșând noi investigații în ritmul său constant sau chiar mai intens decât de obicei”, completează Georgeta Dinu.

Pe acest fond, companiile au fost extrem de vigilente în perioada de pandemie, au înțeles mesajul Consiliului Concurenței conform căruia pandemia nu poate reprezenta un pretext pentru comportamente anticoncurențiale, au cerut sprijinul specialiștilor în aspectele complicate cu care s-au întâlnit și au continuat să solicite training-uri (online) pentru conformarea cu regulile de concurență.

Referindu-se la cele mai interesante proiecte ale echipei, Partenerul NNDKP indică reprezentarea în investigația de pe piața lemnului, autorizarea tranzacției DKV-Smart Diesel-Tax Refund și litigiile privind sancțiunea aplicată Roche Romania. „În egală măsură de interesante, fără a putea oferi detalii, proiecte în care reprezentăm clienți în investigații în curs pe o serie de piețe, unele în etapa finală, altele încă la început, precum și numeroase analize confidențiale privind aspecte de concurență în activitatea de zi cu zi a companiilor”, subliniază Georgeta Dinu.

 

Multă activitate în zona autorizării concentrărilor economice


Procesul de autorizare a concentrărilor economice a fost unul extrem de dinamic în anul 2020 și își menține trendul și la începutul trimestrului 1 din 2021. NNDKP a asistat companii în structurarea tranzacțiilor, negocierea documentelor tranzacției și obținerea autorizării din partea Consiliului Concurenței (majoritatea tranzacțiilor fiind evaluate și din perspectiva securității naționale de către CSAT), cu un focus pe gestionarea perioadelor de tranziție/ pregătire a integrării în urma tranzacției.  

Georgeta Dinu amintește faptul că echipa pe care o coordonează a gestionat pe parcursul anului 2020 și în prima parte a anului 2021 un număr semnificativ de autorizări de tranzacții în industrii precum: distribuție carburanți, carduri de carburant, rambursare TVA și accize, material plastic, alte materiale industriale, furaje și pui de o zi, carne și produse semipreparate, morărit.

În această categorie intră tranzacția prin care QUVA S.a.r.l., Luxemburg, prin intermediul PIATRACO NV, Belgia, intenționează să preia companiile BENCIS HOLDING 7 NV, ABRISO HOLDING NVși ABRISO-JIFFY NVdinBelgia.

Un alt proiect este cel în care Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Grupul Proplast, Franța, va prelua, prin intermediul Nutripack SAS, grupul Omniform SA.
Grupul Proplast este activ pe piața europeană, în principal, în sectorul producției de ambalaje din plastic rigid, dar desfășoară activități și în domeniul vânzării de pahare de plastic reutilizabile și în cel al producțieide echipamente și instrumente necesare pentru injecția plasticului.
Grupul Omniform este specializat în producția de ambalaje, tăvi și blistere personalizate, în principal,pentru industrii alimentare.Omniform SA este prezent pe piața din România prin intermediul Duton Plast Muscel SA,care produce recipiente din plastic de unică folosință, destinate în principal industriilor alimentare.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune reprezintă o concentrare economică ce trebuie autorizatăde Consiliului Concurenţei.

În aceeași categorie intră și proiectul în care Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin careAaylex System Group SA din Bucureşti intenționează să preia compania Banvit Foods SRL din judeţul Ialomiţa.
Aaylex System Group SA face parte din Grupul Aaylex, grup ce activează pe piața producției și distribuției de carne de pui.
Compania Banvit Foods SRL este activă în principal pe piața furajelor și pe piața puilor de o zi.

De asemenea, Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Grupul DKV Mobility și Ovidiu-Ioan Andrieș intenționează să preia societățile Smart Diesel SRL și Tax Refund SRL.
Grupul DKV Mobility este un furnizor de soluții inteligente pentru servicii de mobilitate. Prin companiile sale, grupul oferă cardul de carburant DKV și servicii suplimentare.
Grupul DKV Mobility oferă servicii de alimentare cu carburant, ajută la menținerea mobilității și la asigurarea unui mod de lucru eficient.
Prin intermediul companiilor pe care le controlează, Ovidiu-Ioan Andrieș este implicat în activități din mai multe sectoare (ex:dezvoltarea proiectelor de clădiri, restaurante, dezvoltare de software, vânzare cu ridicata a pieselor auto și a accesoriilor, mentenanța și reparația autovehiculelor).
Smart Diesel SRL vinde activitatea referitoare lacardurile de carburant (emiterea și vânzarea cardurilor de carburant proprii, revânzarea cardurilor de carburant ale altor comercianți și furnizarea accesului la sistemele de plată a taxelor de drum). Tax Refund SRL este și va continua să fie activă pe piața rambursării de TVA și accize.

Avocații NNDKP s-au implicat și în proiectul în care Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Rompetrol Downstream SRL intenționează să preia dreptul de folosinţă asupra a nouă staţii de distribuţie carburanţi aparţinȃnd societăţilor membre ale grupului Comision Trade.
Cele nouă stații de distribuție a carburanților sunt situate în Agigea, Brăila, Focșani, Mangalia, Brașov, Zărnești, Caracal, Caraș Severin și Târgu Jiu.
Activitățile Grupului KMG International se concentrează în principal pe sectoarele de rafinare, retail, marketing și trading, cu operațiuni suplimentare în sectorul de explorare și producție și în zona de servicii petroliere industriale pentru terți (servicii la sondă, servicii industriale, foraje etc.), oferind în același timp consultanță de management și consultanță de afaceri ca o componentă de suport a celorlalte operațiuni.
Grupul Comision Trade este activ în următoarele sectoare: vânzări angro demărfuri generale, activități de transport rutier intern și internațional, distribuție de carburanți în benzinării.
Comision Trade este partener Rompetrol din anul 2005, operând la acest moment o serie de stații în sistem de franciză Rompetrol.

Un alt proiect interesant este cel în care Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Greiner AG, Austria, preia compania Eurofoam GmbH, Austria.
Greiner AG, Austria, este o companie membră a grupului Greiner,care desfășoară activități în mai multe domenii, precum:producerea și procesarea spumelor poliuretanice flexibile și compozite, fabricarea de produse din plastic, biotehnologie pentru industriafarmaceuticăetc.
În Romania, Greiner este prezent, prin intermediul diviziei de ambalaje Greiner Packaging International, atât pe piața producției de ambalaje rigide, cât și pe cea a realizării de piese tehnice și produse personalizate din plastic Eurofoam, Austria, esteproducător de spumă PU flexibilă pe bază de poliester.

Avocații NNDKP au lucrat și în dosarul în care Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Givesco A/S preia Sam Mills Business Investment Holding.
Givesco A/S din Danemarca desfășoară, în România, activități de comercializare a produselor din mai multe domenii, precum: patiserie, textile, componente și ansamble hidraulice, componente auto.
Sam Mills Business Investment Holding este o societate de tip holding, având în portofoliu companii cu activitate în diverse sectoare, de la producția de carne de pui și până la cea de paste și apă îmbuteliată.  

„Lucrăm constant cu avocați din alte jurisdicții în tranzacții (unele dintre acestea notificate și în România), în cazurile de acțiuni în despăgubiri pentru încălcarea regulilor de concurență (private damages) precum și în investigații. Printre firmele internaționale cu care am lucrat în ultimul an se numără Baker McKenzie, Freshfields, Orrick, Cleary Gottlieb, Ashurst, Hogan Lovells, Bird&Bird, Heuking, Dorda, Contrast, DePardieu”, a subliniat Georgeta Dinu.

 
Reglementări sensibile și „ținte” ale Consiliului Concurenței

Profesioniștii NNDKP sunt de părere că, în perioada următoare,  o miză semnificativă o va avea implementarea la nivelul României a Regulamentul 2019/425 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune. „Cu cât regulile de evaluare a tranzacțiilor din perspectivă de securitate națională vor fi mai generale, cu atât mai mult companiile vor dori să notifice orice tip de tranzacție față de faptul că se prefigurează sancțiuni importante în caz de nenotificare. În egală măsură, se constată și la nivel mondial o evaluare mai atentă a tranzacțiilor din punctul de vedere al securității naționale. La nivelul UE sunt o serie de acte normative care sunt în proces de revizuire - printre cele mai importante se numără cele privind definirea pieței relevante, relațiile verticale și cele orizontale. Aceste acte normative vor putea avea un impact semnificativ în activitatea de zi cu zi a companiilor. În sectorul digital, de asemenea, sunt numeroase pachete legislative de impact (e.g, Digital Markets Act)”, detaliază Anca Diaconu.

Avocatul consideră că licitațiile publice rămân un subiect de interes pentru Consiliul Concurenței. Maniera în care s-au comportat companiile în perioada de pandemie va fi atent verificată de către autoritatea de concurență. Relațiile verticale și posibilele abuzuri de poziție dominantă în contextul digital vor fi și ele în atenția Consiliului.
 

 

O echipă recunoscută în directoarele internaționale


Echipa de Dreptul Concurenței din cadrul NNDKP este recunoscută constant în directoarele internaționale independente ca fiind lider în domeniu. Publicațiile o prezintă ca „prima opțiune (leading choice) pentru aspecte de concurență cu un grad ridicat de complexitate (high-end), reprezentând unele dintre cele mai mari companii active în România” (Legal 500, 2021) sau datorită faptului că „are abilitatea de a mobiliza întreaga echipă, pentru a oferi servicii de calitate la timp” (Chambers & Partners, 2021).

Echipa este construită în jurul Georgetei DinuPartener, și al Ancăi Diaconu (Pascu)Asociat Senior, lor alăturându-li-se avocați aflați în diverse etape ale carierei.

Georgeta DinuPartener, Coordonatorul Practicii de Concurență, Ajutor de Stat, Drept UE, are 17 ani de experiență, fiind în echipa NNDKP din 2004. De asemenea, deține o diplomă de Master în Drept UE al Concurenței (King’s College London, University of London) și o diplomă de Master în Drept Internațional și European al Afacerilor (Université Paris I Panthéon Sorbonne). A urmat Summer School on Competition Policy & High Tech Markets (College of Europe, Brugge), iar directoarele de specialitate o nominalizează constant: Band 1 – Chambers & Partners; Leading individual - Legal 500; Global Competition Review Who’s Who (Concurență; Ajutor de Stat).

Cunoștințe excelente de drept național și UE al concurenței”, notează Chambers & Partners - 2021 despree Georgeta Dinu. „Știe nu doar să rezolve probleme profesionale, ci și cum să organizeze relația cu noi în calitate de client”, scrie Legal 500 - 2020. „Acoperă toate situațiile posibile atunci când explică implicațiile unei acțiuni”, „Oferă explicația corectă într-un mod care e concis și adaptat înțelegerii clientului” - o prezintă Chambers & Partners - 2019. „Un profesionist desăvârșit care oferă întotdeauna răspunsuri prompte și care își cunoaște domeniul la perfecție”, o caracterizează Chambers & Partners - 2018. De asemenea, Legal 500 - 2018 notează că „luptă cu multă hotărâre pentru clienții săi”.

Anca Diaconu (Pascu)Asociat Senior, Concurență, Ajutor de Stat, Drept UE, face parte din echipa NNDKP din 2015. Ea este specializată în autorizarea concentrărilor economice, evaluarea practicilor restrictive de concurență, carteluri și abuzuri de poziție dominantă, investigații și litigii de concurență, aspecte de conformare privind activitatea curentă a companiilor, aspecte de ajutor de stat și aspecte de dreptul Uniunii Europene. De asemenea este expert certificat în fonduri structurale și de coeziune europene. Anca are o diploma de drept (Maitrise en Droit, Droit Européen) și diplomă de master în Drept Internațional și European al Afacerilor de la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene. A urmat Summer Course on European Antitrust Law (ERA - Academy of European Law, Trier) și Summer School on EU Competition Law and Competition Policy & High Tech Markets (College of Europe, Brugge). De asemenea, apare ca Rising Star Legal 500.