Cum lucrează, împărțită pe nuclee, una dintre cele mai performante echipe de concurență de pe piața locală. Ne așteaptă un final de an ‘de foc’ în materie de concurență, crede Cătălin Suliman, partener PeliFilip

Cătălin Suliman, partener PeliFilip & Head of Competition practice, consideră că Ghidul de conformare cu regulile de concurență este un instrument adresat în principal IMM-urilor și are drept scop indicarea unor linii directoare în materia programelor de conformare. „Consiliul Concurenței nu a urmărit prin acest scop impunerea unui tipar sau șablon aplicabil tuturor agenților economici, însă a urmărit să acorde micilor întreprinderi accesul la informație.Pe baza acestui Ghid, IMM-urile vor putea să schițeze un ghid intern și să atragă atenția în cadrul organizației cu privire la importanța respectării regulilor de conformare.Acest Ghid vine ca parte a unui pachet mai amplu al Consiliului Concurenței care a presupus vizite în diferite localități, participarea la evenimente și conferințe sau publicarea anumitor articole. Astfel, aceste acțiuni au un efect major asupra activității în diferite piețe relevante și sunt rezultatul principalei funcții a autorității, respectiv funcția de prevenție”, declară partenerul PeliFilip.

Munca avocatului de concurență este foarte complexă, iar activitatea unei firme care are o astfel de practică nu se poate limita la exemplele oferite de Ghidul de conformare. ”În funcție de specificul și dimensiunea clientului, activitatea noastră constă în oferirea de programe de conformare multi level ce privesc toate nivelurile organizaționale cu impact, proceduri de training departamentale, analize punctuale și efectuarea de sesiuni de lucru individuale (sau restrânse)”, punctează Cătălin Suliman.

Partenerul PeliFilip menționează că aspectul cel mai important al activității pe care o derulează ține de relația pe care o are cu clienții firmei. “Prin oferirea de servicii de consultanță în materie de concurență și prin deschiderea arătată de clienți am ajuns să avem un parteneriat strâns, în care îmbinăm aspectele pur juridice cu elementele de business și economice. În lipsa unui astfel de parteneriat și a unui acces la nivelul decizional, munca unui avocat de concurență șchioapătă, fiind lipsită de strălucire”, explică expertul.

În plus, faptul că PeliFilip are o echipă cu foarte multă experiență ajută foarte mult firma, care își permite să realizeze mai multe proiecte de amploare în același timp. “Oferim clienților ca punct de contact un avocat cu experiență în industria respectivă și organizăm echipele astfel încât, acolo unde specificul muncii o necesită, să putem implica avocați cu experiență în domenii conexe (aspecte de reglementare specifice pieței relevante, legislația privind achizițiile publice, proprietate intelectuală sau domeniul farmaceutic). Ca un ultim aspect al abordării noastre de conformare, ceea ce cred că oferă un plus este faptul că investim foarte mult suflet în programele de conformare pe care le realizăm și încercăm să surprindem și să păstrăm elementele de deosebire existente în business-ul clienților. Îmbinăm toate acestea cu faptul că ne mândrim cu cei pentru care lucrăm, ne place să ne asociem imaginea și, întotdeauna, refuzăm acele mandate în care nu credem”, detaliază Cătălin Suliman.

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

O echipă structurată pe nuclee

Echipa de concurență de la PeliFilp este formată din nuclee. Astfel, în cadrul departamentului există un nucleu dur, care include cinci avocați cu experiență; un nucleu flexibil, care include și specialiști din departamentul firmei de Commercial și nucleul extins, care, în plus față de primele două, cuprinde avocați din echipa de litigii care au experiență în dosarele de concurență.

În privința echipei din nucleul dur (specialiști dedicați ariei de concurență), Dragoș Iordache este specialistul PeliFilip în piața financiar bancară și în cea de retail, Silviu Vasile este specialistul în piața definită global life sciencies (zona specifică domeniului medical) și în piața auto, în timp ce Georgeta Gavriloiu este avocatul cel mai experimentat din România în materie de concurență în zonele de energie și domeniu forestier. Toți componenții echipei au fost implicați în efectuarea sau coordonarea unor exerciții de conformare și sunt, în prezent, puncte de contact pentru anumiți clienți în privința oricăror probleme sau întrebări de concurență.

Echipa este coordonată de către Cătălin Suliman, un avocat cu experiență atât în materie de concurență, cât și în zona comercială, specifică activității de zi cu zi, în diferite industrii (retail, farmaceutică, auto, financiar bancară sau producție). “Un aspect specific este că această echipă este crescută împreună, existând sinergii la nivel intern care se traduc în eficiențe pentru clienții noștri în ceea ce privește termenul de răspuns sau suportabilitatea financiară a asistenței noastre”, a declarat Cătălin Suliman pentru BizLawyer.

„Credem că ne așteaptă un final de an de foc în materie de concurență. Consiliul Concurenței are foarte multe investigații în curs și în privința unora ne așteptăm să primim rezultatul muncii inspectorilor de până acum. Primirea unui raport de investigații necesită multă muncă în asigurarea identificării tuturor aspectelor relevante și furnizării unui punct de vedere argumentat față de eventuale aspecte de sensibilitate identificate de către echipele de caz. Până în prezent am avut o relație bazată pe respect cu autoritatea de concurență care este una de calibru (cu siguranță una dintre cele mai bune din Europa de Est), am încercat să ne susținem argumentat poziția și acolo unde nu am ajuns la o poziție comună (existând divergențe de interpretare a anumitor comportamente pe piață) ne-am adresat instanțelor de judecată. Astfel, ne așteptăm la unele anunțuri de răsunet și chiar la unele sancțiuni importante aplicate de către autoritatea de concurență.”

Cătălin Suliman, partener PeliFilip & Head of Competition practice

Pe parcursul acestui an, avocații echipei de concurență au fost implicați în mai multe exerciții complexe de conformare, care au presupus fie oferirea de servicii de training pe scară largă la toate punctele de lucru ale unui client implicat în activitatea de producție și comercializare de echipamente tehnice și industriale, fie acordarea de consultanță în cadrul unui proiect de conformare internațional implicând interviuri și analize ale întregii activități a unei multinaționale cu prezență în România. De asemenea, echipa a fost implicată în revizuirea și implementarea schimbării documentelor ce stau la baza activității curente a unui jucător important în activitatea de retail și a acordat asistență în structurarea anumitor achiziții ce aveau ca impact preluarea unor activități concurente.

“În plus, pentru anumiți clienți tradiționali suntem implicați în structurarea anumitor decizii de afaceri (planuri strategice pentru anul 2018 și următorii) ce presupun anumite contacte sau colaborări cu anumiți concurenți sau furnizori de servicii importanți. Cele mai multe dintre proiectele la care lucrăm sunt confidențiale ținând cont de secretele comerciale și importanța know-how-ului implicat însă, dacă ar fi să enumerăm proiectele majore, care sunt publice și în privința cărora am acordat asistență putem enumera: achiziția Bancpost de către Banca Transilvania și asigurarea integrării Praktiker în cadrul Grupului Kingfisher, ulterior autorizării operațiunii de către Consiliul Concurenței”, mai spune partenerul PeliFilip.