Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Mastweight SRL de către PKM Ariel SRL

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care PKM Ariel SRL preia Mastweight SRL.

Atât PKM Ariel SRL, cât și Mastweight SRL, au ca obiect principal de activitate cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii.

PKM Ariel SRL face parte din grupul MAS, care deține o singură investiție în România, anume, centrul comercial „Militari Shopping Center” din București.

Mastweight SRL operează centrul comercial cunoscut sub numele de „Atrium Mall”, situat în Arad.

Autoritatea de concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.