Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Parmalat România SA. ÎCCJ a menținut amenda în valoare de 269.852 lei aplicată companiei

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a confirmat definitiv încălcarea Legii concurenței de către Parmalat România SA prin participarea la o înțelegere anticoncurențială având ca obiect înțelegeri pentru fixarea prețurilor între retaileri și furnizorii acestora și a menținut amenda aplicată companiei, în valoare de 269.852 lei (61.330 euro).

În 2015, Consiliul Concurenţei a sancţionat 25 de companii de pe piaţa comercializării produselor alimentare (4 retaileri şi 21 de furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 lei (aprox. 35 milioane euro) pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009.

Argus SA, Delaco Distribution SA și Granddis SRL au recunoscut fapta și nu au atacat decizia Consiliului Concurenței în instanță, în timp ce restul companiilor au contestat decizia de sancționare. În cazul companiilor Albalact SA și Prodlacta SA, ÎCCJ a confirmat definitiv încălcarea Legii concurenței și a menținut valoarea amenzii aplicate, însă pentru Albalact amenda a fost redusă de la 2.199.507 lei la 1.777.380 lei.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009. În urma investigaţiei a fost sancţionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

"Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un preţ fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul", a precizat, la acea vreme, Consiliul Concurenței.

Potrivit informatiilor BizLawyer, firma GRANDDIS, producatorul local a brandurilor Stalinskaya Vodka si Wembley Dry Gin, Evan Williams, Stolichnaya, Rose Mary etc., a fost reprezentata in fata Consiliului Concurentei de catre firma de avocatura MUSLIU & Asociatii. GRANDDIS a primit cea mai mica amenda, in procend de 0,30% din cifra de afaceri.

Pe de altă parte, firma Mueller, investigata in acelasi dosar, a scapat fara sanctiune. Mueller a fost asistata si reprezentata in fata Consiliului Concurentei de avocatii firmei Musat & Asociatii.

În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului.

Companiile sancţionate au fost: Mega Image SRL - 24.569.530 lei (5,6 milioane euro), Metro Cash&Carry Romania SRL- 49.684.182 lei (11,3 milioane euro), Real Hypermarket Romania SRL-23.869.142 lei (5,5 milioane euro), Selgros Cash&Carry Romania SRL- 29.202.355 lei (6,6 milioane euro), Agroalim Distribution SRL- 607.214 lei (138.000 euro), Albalact SA- 2.199.507 lei (499.888 euro), Argus SA- 623.106 lei (141.615 euro), Covalact SA - 659.267 lei (149.833 euro), Cramele Halewood SA - 278.694 lei (63.340 euro), Danone PDPA SRL- 2.639.243 lei (599.828 euro), De Silva Intermed SRL - 31.753 lei (7.217 euro), Delaco Distribution SA- 910.047 lei (206.829 euro), Gerola Prodinvest SRL - 308.923 lei (70.210 euro), Granddis SRL - 327.157 lei (74.354 euro), Impex Bock SRL -5.751 lei (1.307 euro), Macromex SRL- 2.354.190 lei (535.043 euro), Napolact SA- 1.164.467 lei (264.652 euro), Parmalat Romania SA - 269.852 lei (61.330 euro), Prodlacta SA - 166.122 lei (37.755 euro), Quadrant-Amroq Beverages SRL -3.193.541 lei (725.805 euro), Star Foods EM SRL - 1.953.160 lei (443.900 euro), Transilvania General Import Export SRL - 4.693.436 lei (1,1 milioane euro), Tymbark Maspex Romania SRL - 1.646.923 lei (374.301 euro), Whiteland Import Export SRL - 2.324.484 lei (528. 292 euro) şi Zarea SA - 347.489 lei (78. 975 euro).

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.