Mircea și Asociații anulează amenda de 500.000 E primită de Whiteland Import-Export pentru încălcarea legii concurenţei, după 7 ani de procese și o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Mircea și Asociații obține în instanță anularea amenzii în cuantum de 2.324.484 lei (aproximativ 500 000 Euro), aplicată în 2015 de către Consiliul Concurenței societății Whiteland Import-Export.

Cauza Whiteland Import-Export vs. Consiliul Concurenței a făcut obiectul unei adevărate saga juridice, până la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care, în 21 ianuarie 2021, a emis o hotărâre foarte importantă pentru aplicarea dreptului concurenței în Uniunea Europeană, statuând, de principiu, în favoarea Whiteland Import-Export.  

Whiteland Import-Export a fost reprezentată în demersurile de la instanțele din România și cele din fața Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Valentin Mircea, doctor în dreptul concurenței.

Reamintim că, la inceputul anului 2015, Consiliul Concurenţei a sancţionat 25 de companii de pe piaţa comercializării produselor alimentare, respectiv 4 retaileri şi 21 de furnizori ai acestora, cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 lei (aproximativ 35 milioane euro), cea mai mare sancţiune fiind acordată companiei Mega Image SRL, 24.569.530 lei, potrivit unui comunicat al Consiliului.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009. În urma investigaţiei a fost sancţionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

"Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un preţ fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul", a anuntat instatutia intr-un  comunicat, la acea vreme.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Potrivit informatiilor BizLawyer, firma GRANDDIS, producatorul local a brandurilor Stalinskaya Vodka si Wembley Dry Gin  - fiecare fiind lider de piaţă pe categoria sa -, Evan Williams, Stolichnaya, Rose Mary etc., a fost reprezentata la acea vreme in fata Consiliului Concurentei de catre firma de avocatura MUSLIU & Asociatii. GRANDDIS a primit cea mai mica amenda, in procend de 0,30% din cifra de afaceri. Sursele noastre au aratat la acea vreme ca firma Mueller, investigata in acelasi dosar, a scapat fara sanctiune. Mueller a fost asistata si reprezentata in fata Consiliului Concurentei de avocatii firmei Musat & Asociatii.

În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente, a arătat autoritatea de concurență. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuia să aparţină furnizorului.

Companiile sancţionate au fost: Mega Image SRL - 24.569.530 lei (5,6 milioane euro), Metro Cash&Carry Romania SRL- 49.684.182 lei (11,3 milioane euro), Real Hypermarket Romania SRL-23.869.142 lei (5,5 milioane euro), Selgros Cash&Carry Romania SRL- 29.202.355 lei (6,6 milioane euro), Agroalim Distribution SRL- 607.214 lei (138.000 euro), Albalact SA- 2.199.507 lei (499.888 euro), Argus SA- 623.106 lei (141.615 euro), Covalact SA - 659.267 lei (149.833 euro), Cramele Halewood SA - 278.694 lei (63.340 euro), Danone PDPA SRL- 2.639.243 lei (599.828 euro), De Silva Intermed SRL - 31.753 lei (7.217 euro), Delaco Distribution SA- 910.047 lei (206.829 euro), Gerola Prodinvest SRL - 308.923 lei (70.210 euro), Granddis SRL - 327.157 lei (74.354 euro), Impex Bock SRL -5.751 lei (1.307 euro), Macromex SRL- 2.354.190 lei (535.043 euro), Napolact SA- 1.164.467 lei (264.652 euro), Parmalat Romania SA - 269.852 lei (61.330 euro), Prodlacta SA - 166.122 lei (37.755 euro), Quadrant-Amroq Beverages SRL -3.193.541 lei (725.805 euro), Star Foods EM SRL - 1.953.160 lei (443.900 euro), Transilvania General Import Export SRL - 4.693.436 lei (1,1 milioane euro), Tymbark Maspex Romania SRL - 1.646.923 lei (374.301 euro), Whiteland Import Export SRL - 2.324.484 lei (528. 292 euro) şi Zarea SA - 347.489 lei (78. 975 euro).


 

 

Două întrebări preliminare pentru CJUE


Printr-o decizie din 7 septembrie 2009, Consiliul Concurenței a deschis din oficiu investigații privind piața comercializării cu amănuntul a produselor alimentare împotriva mai multor operatori economici și a furnizorilor acestora.

La 12 august 2014, Consiliul Concurenței a comunicat raportul său de investigație operatorului economic din litigiul principal.

La 23 octombrie 2014, au avut loc audierile în fața plenului acestei autorități, iar la 9 decembrie 2014, în urma deliberării sale, Consiliul Concurenței a întocmit minuta hotărârii prin care a constatat că întreprinderile care făceau obiectul investigațiilor săvârșiseră încălcări ale normelor dreptului național al concurenței, precum și ale articolului 101 TFUE.

Prin Decizia nr. 13 din 14 aprilie 2015, Consiliul Concurenței a aplicat, printre altele, operatorului economic din litigiul principal o amendă de 2 324 484 lei (aproximativ 513 000 de euro).

Respectivul operator economic (Whiteland Import-Export, N.R.) a introdus la Curtea de Apel București o acțiune în anularea Deciziei 13 din 14 aprilie 2015, susținând că termenul de prescripție al dreptului Consiliului Concurenței de a-i aplica o sancțiune era deja împlinit la data adoptării decizia contestate.
Curtea de Apel București a admis acțiunea, considerând că ordinul de declanșare a investigației din 7 septembrie 2009 întrerupsese termenul de prescripție și determinase curgerea unui nou astfel de termen, care a expirat la 7 septembrie 2014, deci înainte de adoptarea Deciziei 13 din 14 aprilie 2015.


Consiliul Concurenței a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând, în esență, că orice demers procedural privind investigarea încălcării are ca efect întreruperea termenului de prescripție. În plus, interpretarea potrivit căreia ordinul de declanșare a unei investigații este ultimul act de întrerupere a termenului de prescripție ar determina o aplicare neuniformă a dreptului național și a normelor de concurență ale dreptului UE, în măsura în care articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede că actele care întrerup termenul de prescripție sunt, printre altele, cele care urmăresc investigarea încălcării.


În acest context, instanța de trimitere a adresat CJUE două întrebări preliminare:

„Articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 101 TFUE se interpretează în sensul că:
- impun autorităților judiciare din statele membre obligația de a interpreta normele naționale care reglementează prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a aplica sancțiuni contravenționale în acord cu reglementarea cuprinsă în articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și
- se opun interpretării unei norme de drept național în sensul că prin act de întrerupere a prescripției se înțelege doar actul formal de declanșare a procedurii de investigare a unei practici anticoncurențiale, fără ca acțiunile ulterioare întreprinse în scopul investigării acesteia să intre în aceeași sferă a actelor de întrerupere a prescripției?”

 
 

 
Hotărârea CJUE

În ceea ce privește prima întrebare, având în vedere că articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 face referire exclusiv la competența conferită Comisiei Europene („Comisia”) în temeiul articolelor 23 și 24, iar aceste din urmă articole nu reglementează decât competențele de care dispune instituția UE în materie de sancțiuni, nu rezultă că articolul 25 alineatul (3) ar fi aplicabil autorităților naționale de concurență.

Curtea a arătat că articolului 25 este o dispoziție care stabilește termenele în care Comisia are dreptul, fără a aduce atingere cerinței fundamentale a securității juridice, să aplice amenzi și penalități cu titlu cominatoriu întreprinderilor vizate de proceduri de aplicare a normelor de concurență ale Uniunii.

În aceste condiții, Curtea a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că instanțele naționale nu sunt obligate să aplice articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 prescripției competențelor unei autorități naționale de concurență în materia aplicării de sancțiuni pentru încălcările dreptului concurenței al Uniunii.

În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, Curtea a arătat că nici dispozițiile TFUE în materie de concurență, nici dispozițiile Regulamentului nr. 1/2003 nu prevăd norme de prescripție în materia aplicării de sancțiuni de către autoritățile naționale de concurență.

În lipsa unei prevederi obligatorii a dreptului Uniunii în materie, revine statelor membre sarcina de a stabili și de a aplica normele naționale privind prescripția în materia aplicării de sancțiuni de către autoritățile naționale de concurență, inclusiv modalitățile de suspendare și/sau de întrerupere a termenelor de prescripție.

Normele naționale care instituie termenele de prescripție trebuie concepute astfel încât să asigure un echilibru între, pe de o parte, obiectivele de garantare a securității juridice și de asigurare a examinării cauzelor într‑un termen rezonabil ca principii generale ale dreptului Uniunii și, pe de altă parte, punerea în aplicare efectivă și eficientă a articolelor 101 și 102 TFUE, astfel încât să se asigure că funcționarea pieței interne nu este denaturată prin acorduri sau practici care afectează concurența.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Pentru a determina dacă un regim național de prescripție stabilește un astfel de echilibru, trebuie să se ia în considerare toate elementele acestui regim, printre care pot figura, în special, data de la care începe să curgă termenul de prescripție, durata acestui termen, precum și modalitățile de suspendare sau de întrerupere a sa.

Din decizia de trimitere reiese că, potrivit unei interpretări stricte a normelor naționale care reglementează termenele de prescripție la momentul faptelor din litigiul principal, ordinul de declanșare a unei investigații în scopul examinării sau al investigării unei încălcări a normelor dreptului concurenței este ultimul act al autorității naționale de concurență care ar putea avea ca efect întreruperea termenului de prescripție referitor la competența acesteia de a aplica sancțiuni, iar niciunul dintre actele adoptate ulterior, în scopul examinării sau al investigării încălcării, nu poate întrerupe acest termen, chiar dacă adoptarea unor astfel de acte ar constitui o etapă importantă a investigației și ar dovedi voința acestei autorități de a investiga încălcarea.

Potrivit CJUE, o interpretare strictă a reglementării naționale pare susceptibilă să compromită punerea în aplicare efectivă, de către autoritățile naționale de concurență, a normelor dreptului Uniunii, în măsura în care această interpretare ar putea prezenta un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie încălcări ale respectivelor norme.

CJUE a amintit, în această privință, că spețele care intră sub incidența dreptului concurenței al Uniunii necesită, în principiu, realizarea unei analize factuale și economice complexe. Astfel, într‑un număr semnificativ de cazuri care prezintă un grad ridicat de complexitate, asemenea acte, care prelungesc în mod necesar durata procedurii, s‑ar putea dovedi indispensabile.

În acest context, revine instanței naționale, în lumina principiului efectivității, sarcina de a verifica dacă interpretarea regimului național de prescripție în discuție în litigiul principal prezintă, ținând seama de ansamblul elementelor respectivului regim, un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie încălcări.

Dacă se dovedește că aceasta este situația, este obligația instanței naționale să interpreteze dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal, în măsura în care este posibil, în lumina dreptului Uniunii și, înspecial, a articolului 101 TFUE, cu luarea în considerare a dreptului intern în ansamblul său și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta.

În speță, Curtea a considerat că interpretarea conformă pare posibilă, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere. Astfel, din moment ce această instanță a indicat că există două curente jurisprudențiale la nivel național, primul fiind favorabil unei interpretări stricte a normelor naționale care reglementează termenele de prescripție, iar al doilea privilegiind o interpretare flexibilă a normelor menționate, CJUE concluzionează că instanța menționată dispune de o marjă suficientă în ceea ce privește interpretarea pe care o poate da dispozițiilor naționale în discuție în litigiul principal.

Astfel, potrivit CJUE, articolul 4 alineatul (3) TUE și articolul 101 TFUE, citite în lumina principiului efectivității, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, astfel cum este interpretată de instanțele naționale competente, potrivit căreia ordinul de declanșare a unei investigații, adoptat de autoritatea națională de concurență, care vizează o încălcare a normelor dreptului concurenței al Uniunii este ultimul act al acestei autorități care poate avea ca efect întreruperea termenului de prescripție referitor la competența sa de a aplica sancțiuni și exclude posibilitatea ca un act ulterior de examinare sau de investigare să întrerupă acest termen, atunci când se dovedește, având în vedere ansamblul elementelor regimului de prescripție în cauză, că o astfel de excludere prezintă un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie asemenea încălcări - aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.