Consiliul Concurenţei supune dezbaterii angajamentele propuse de OMV Petrom Marketing pentru a putea prelua benzinarii ART Petrol

Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de OMV Petrom Marketing în vederea înlăturării îngrijorărilor concurențiale identificate în contextul preluării a opt stații de distribuție carburanți de la compania ART Petrol. Cele opt stații de distribuie sunt localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș.

În urma analizei efectelor acestei tranzacții, autoritatea de concurentă a constatat că operațiunea poate conduce la consolidarea unei poziții dominante pe piața comercializării cu amănuntul de carburanți, în patru dintre cele opt piețe locale analizate, respectiv: București, Slobozia (Jud. Ialomița), Potlogi (Jud. Dâmbovița), Alexandria (Jud. Teleorman).

Angajamentele propuse de OMV Petrom Marketing, pentru a elimina îngrijorările  Consiliului Concurenței cu privire la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor, constau în vânzarea a patru stații de distribuție carburanți, împreună cu activele care contribuie la funcționarea curentă a acestora: în prezent, trei sunt operate de către Art Petrol (SDC Slobozia, SDC Potlogi, SDC Vasile Lascăr din București) și una de OMV Petrom Marketing, în orașul Alexandria (SDC Petrom 2 Alexandria).

De asemenea, OMV Petrom Marketing s-a angajat ca, pentru o perioadă de zece ani, să nu preia controlul asupra activității vreunei stații de distribuție de carburanți supusă vânzării.

Conținutul angajamentelor formulate de OMV Petrom Marketing sunt publicate pe pagina de internet a autorității de concurență. După analiza observațiilor primite, Consiliul Concurenței poate solicita părților modificarea propunerilor și poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Autoritatea de concurență va verifica îndeplinirea angajamentelor de către OMV Petrom Marketing.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.