Consiliul Concurenţei a autorizat externalizarea unor servicii de către OMV Petrom

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom externalizează unele servicii de intervenţii şi reparaţii la sonde, operaţiuni conexe activităţilor de extracţie şi producţie a petrolului şi gazelor naturale, împreună cu activele şi angajaţii deservenţi, către consorţiul format din Christof MB Well, J. Christof E&P Services şi MB Well Services GmbH, Germania (Consorţiul Christof).

Astfel, Consorţiul Christof a semnat cu OMV Petrom un acord-cadru pentru servicii de intervenţii şi reparaţii la sonde.

În urma derulării unei proceduri de achiziţie, Consorţiul Christof a fost desemnat ofertantul cel mai bine clasat pentru zona de producţie Moesia.

Procedura presupune vânzarea unor bunuri mobile, închirierea unor bunuri imobile ale OMV Petrom, precum şi transferul unor salariaţi către Consorţiul Christof, urmând ca la sfârşitul duratei acordului-cadru, unele active să fie returnate către OMV Petrom.

Consiliul Concurenţei a analizat aceste operaţiuni şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea acestora cu un mediu concurenţial normal.

Decizia vor fi publicată pe pagina web a autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.