Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Porsche Bank Romania de către Dan Ostahie

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Dan Ostahie preia Porsche Bank România, întrucât nu este afectează competiţia pe piaţa locală, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, luni, AGERPRES.

Dan Ostahie controlează Grupul Altex, care este organizat pe mai multe linii de activitate, respectiv: retail, servicii IT, import, producţie şi distribuţie produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive, imobiliare.

Porsche Bank S.A. face parte din Grupul Porsche Finance România. Grupul activează în România pe piaţa serviciilor financiar-bancare prin intermediul Porsche Bank România S.A. şi Porsche Leasing România IFN S.A., a căror activitate predominantă este cea de creditare (în special sub forma creditelor de consum şi leasing auto).

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.