Consiliul Concurenţei va publica o listă neagră a companiilor care au fost sancţionate pentru trucarea de licitaţii

Consiliul Concurenţei va publica în perioada imediat următoare o listă neagră a operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii legate de trucarea unor licitaţii, pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, miercuri, AGERPRES.

Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au elaborat un document, "Opinie comună", care clarifică modalităţile prin care o companie care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel vizând trucarea de licitaţii poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.

Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă.

În acelaşi timp, autorităţile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici şi dovezile prezentate de aceştia.

"Pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, Consiliul Concurenţei va publica pe pagina proprie de internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii 3 ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă", se mai arată în comunicat.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.