Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care BRD şi Raiffeisen intră în acţionariatul CIT One

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Raiffeisen Bank intră în acţionariatul CIT One, alături de Banca Comercială Română (BCR), informează marţi un comunicat al autorităţii de concurenţă.

Astfel, CIT One va fi controlată, în comun, de BCR, BRD şi Raiffeisen Bank. Înaintea acestei tranzacţii, CIT One era deţinută de BCR.

CIT One SRL este furnizor de servicii integrate de gestionare a numerarului, ce asigură întreaga gamă de servicii la nivel naţional, precum transportul de numerar şi alte valori în autospeciale blindate, procesarea de numerar sau servicii de asistenţă tehnică pentru bancomate.

BCR este o societate pe acţiuni, parte a grupului Erste, care oferă întreaga gamă de servicii financiar-bancare destinate persoanelor fizice şi persoanelor juridice, precum şi servicii de leasing (financiar şi operaţional), pensii private sau credite ipotecare.

BRD este o societate pe acţiuni, parte a grupului de Societe Generale BRD, care furnizează servicii financiar-bancare, fiind activă atât pe piaţa creditelor pentru persoane fizice şi pe cea a cardurilor bancare, cât şi pe piaţa de corporate banking din România.

Raiffeisen Bank, societate pe acţiuni din grupul Raiffeisen, furnizează servicii financiar-bancare către clienţi corporate şi către clienţi persoane fizice.

"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Prin urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", precizează Consiliul Concurenţei.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.