PeliPartners a obținut în martie 2021 anularea în parte de către Curtea de Apel București a deciziei de sancționare, instanța de fond stabilind că nu a existat intenția UNSAR de a contribui la o pretinsă acțiune concertată a membrilor săi.
Deși Consiliul Concurenței a formulat recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat raționamentul Curții de Apel București, respingând cererea autorității ca nefondată.
Echipa PeliPartners a fost coordonată de Carmen Peli (Partner) și i-a inclus pe Oana Bucșa (Senior Associate) și Veronica Bulmez (Associate).
„Hotârârile instanțelor în acest dosar sunt extrem de importante, validând faptul că organizarea de întâlniri între membri sau între membri și autoritățile de reglementare reprezintă o activitate complet legitimă a oricărei asociații de întreprinderi care își propune să susțină interesele membrilor și ale pieței pe care activează.
Mai mult decât atât, acestea confirmă faptul că simplul rol administrativ și de secretariat al unei asociații profesionale reprezintă o activitate legitimă, care nu poate fi încadrată ca facilitare a unei presupuse practici anticoncurențiale”, a explicat Carmen Peli.
În 2018, Consiliul Concurenţei a sancţionat UNSAR și nouă asigurători RCA cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 milioane euro pentru încălcarea legislației printr-o presupusă coordonare a comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).
"În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz - Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA. Această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 - noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei", a precizat Autoritatea de Concurenţă, la acea vreme.
Cea mai mare sancţiune a fost aplicată companiilor Allianz - Ţiriac Asigurări (43,44 milioane de lei), Omniasig Vienna Insurance Group SA (40,53 milioane de lei) şi Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA (36,97 milioane de lei). Celelalte sancţiuni sunt: Groupama Asigurări SA (35,38 milioane de lei), Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA (22,04 milioane de lei), Carpatica Asig SA (26,86 milioane de lei), Generali România Asigurare Reasigurare SA (21,45 milioane de lei), Uniqa Asigurări SA (13,57 milioane de lei), Euroins România Asigurare-Reasigurare SA (6,35 milioane de lei) şi UNSAR (160.436 lei).
În cadrul investigaţiei, Euroins a recunoscut în integralitate fapta anticoncurenţială şi a furnizat, în cadrul procedurii de clemenţă, o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea acesteia şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii. În cazul societăţilor Astra şi Carpatica, Consiliul Concurenţei a luat în considerare o perioadă mai redusă de încălcare a legii, respectiv până la momentul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a retras autorizaţia de funcţionare.
"Asociaţiile au un rol important şi este legitim ca membrii acestora să se întâlnească şi să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la preţuri actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informaţii sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenţilor şi favorizează coordonarea comportamentului pe piaţă, eliminând concurenţa. Pe o piaţă concurenţială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiţii avantajoase, fiecare stabilindu-şi în mod independent politica de tarife în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în urmă cu patru ani.
Reprezentanţii UNSAR au susţinut că prin activitatea desfăşurată pentru a-şi atinge scopul pentru care a fost înfiinţată, nu a participat la săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale. UNSAR a subliniat angajamentul pe termen lung de consolidare a colaborării cu toate autorităţile statului în vederea dezvoltării sectorului de asigurări din România şi în beneficiul consumatorilor de asigurări.
ICCJ a confirmat anularea sancțiunii aplicate UNSAR de către Consiliul Concurenței în 2018. Ce avocați au obținut victoria
- George Stoica
- Sponsored Article Ro