Intervenția statului în stabilirea prețurilor produselor și serviciilor de bază

Sumar

Recent a apărut un curent puternic din partea mai multor state membre ale Uniunii Europene care urmăresc corectarea unor dezechilibre din economie prin intermediul unor măsuri de plafonare de prețuri și tarife. Observăm un astfel de fenomen și în România, unde anumite industrii sau segmente de piață sunt supuse unor măsuri de plafonare și control (spre exemplu, polițele RCA, anumite segmente din piața de energie, alimentele de bază etc.).

Pentru a evita o situație de infringement, statul român trebuie să se asigure că aceste măsuri au un obiectiv de interes public, protejează anumite zone cu impact social și sunt limitate în privința acoperirii lor, inclusiv din perspectivă temporală (spre exemplu, fără a depăși 3-6 luni, în funcție de scopul acoperit și respectarea principiului proporționalității).

O intervenție a statului dincolo de aceste principii, poate conduce la dezechilibre majore în economie care, pe termen mediu și lung, pot contrabalansa efectele pozitive urmărite de măsurile de plafonare. Pot exista situații în care, ulterior intervenției statului, oferta scade semnificativ pe fondul ieșirilor de pe piață a unor jucători cu mai puține resurse (de regulă, comercianți locali sau cei care lucrează cu marje de profit reduse) sau impactul asupra populației a fost unul negativ ca urmare a creșterilor semnificative ale prețurilor pentru produsele și serviciile conexe celor plafonate (existând o reacție de subvenționare a ariilor plafonate prin ariile neafectate de plafonare).

În situația depășirii limitelor intervenționismului în economie, România se poate afla în fața unor proceduri de infringement demarate de către Comisia Europeană, al căror efect final va fi suportat de către populație.

Aspecte generale

Sarcina de a reglementa piața internă este o competență partajată a Uniunii Europene și a statelor membre. Mecanismele economiei de piață ar trebui să fie cele care asigură că din jocul cererii și al ofertei rezultă produse și servicii competitive, care sunt puse pe piață conform regulilor de concurență. Statele membre trebuie să se asigure de buna funcționare a piețelor naționale (prin crearea cadrului de control care respectă principiile TFEU), fără însă a interveni direct asupra anumitor piețe sau segmente ale acestora.

Recent, observăm că pe fondul unor disensiuni în economie cauzate de factori variați (pandemie, creșterea inflației, exploatarea unor situații de lipsă de capacitate de producție sau stocuri), statul a manifestat un interes în a interveni asupra anumitor segmente de piață, în special asupra prețurilor de vânzare a unor produse și servicii de bază.

Reglementarea prețurilor de către un stat membru nu este interzisă per se de către acquis-ul comunitar, însă aceasta poate avea efecte semnificative de denaturare a pieței. CJUE a statuat că statele membre trebuie să se abțină de la adoptarea sau de la punerea în aplicare a unor acte normative care ar putea pune în pericol eficacitatea normelor privind concurența1.

Consiliul Concurenței a afirmat, în raportul din anul 2020 privind evoluția concurenței în sectoare cheie, că o măsură de plafonare a prețurilor necesită o evaluare atentă a măsurii în care obiectivele sociale eclipsează efectele economice negative asociate măsurilor de control al prețurilor și, totodată, o apreciere a modului în care obiectivele urmărite (spre exemplu, blocarea speculei și asigurarea procurării bunurilor de strictă necesitate la prețuri rezonabile) pot fi atinse printr-o astfel de măsură (determinarea efectului agregat, cu luarea în considerare a tuturor modificărilor pe care aplicarea măsurii le generează în piață).

Astfel, intervenția statului trebuie să fie una cu caracter excepțional și limitată, îndeplinind o serie de condiții minimale: (i) limitarea trebuie adoptată în legătură cu un obiectiv de interes public; (ii) chiar dacă reglementarea ar putea constitui o încălcare a liberei circulații a bunurilor și serviciilor, statele membre păstrează posibilitatea de a justifica măsura prin fundamentarea sa pe considerente de interes general, proporționale și compensatorii. Astfel, statele membre trebuie să demonstreze că aceasta „servește unor cerințe imperative legate de interesul public, este adecvată pentru a asigura realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia2, iar sarcina probei revine statului membru3; (iii) simpla existență a unui interes public nu legitimează prin ea însăși intervenția statului membru (spre exemplu, prin plafonarea prețurilor), întrucât statele membre sunt, în plus, obligate să respecte principiul proporționalității - orice reglementare trebuie să fie limitată la măsuri care sunt atât adecvate, cât și necesare pentru a atinge obiectivul relevant.

Într-o decizie a CJUE din anul 20104, s-a menționat expres și faptul că o intervenție a statului trebuie să fie limitată în ceea ce privește durata la ceea ce este strict necesar pentru a atinge obiectivul pe care aceasta îl urmărește, între altele, pentru a nu determina persistența unei măsuri care, prin însăși natura lor, constituie un obstacol în calea realizării unei piețe interne a gazelor operaționale.

În diferite situații naționale (precum creșterea prețurilor polițelor RCA sau prețurilor la energie), Consiliul Concurenței a statuat că „pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Referitor la durata, asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri, iar intervenţia Guvernului se realizează cu avizul Consiliului Concurenţei”.

În același sens a fost și mecanismul de analiză al OUG nr. 67 din 30 iunie 2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare (OUG 67/2023), ce prevedea plafonarea adaosului comercial la anumite alimente. Prin acest act normativ s-a avut în vedere, pentru sectoare economice determinate, respectiv sectorul agroalimentar, și în împrejurări excepționale, precum disfuncționalitate evidentă a pieței, dispunerea unor măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor sau chiar blocarea acestora.

Existența unor intervenții frecvente din partea statului poate conduce la efecte negative pe piață pe termen mediu și lung prin faptul că jucătorii de dimensiuni mici sau medii nu vor putea să mai reziste pe piețele respective, oferta ajungând să fie diminuată în mod semnificativ. În plus, apariția unor concentrări pe piață ca urmare a intervenției statului va genera efecte nocive asupra piețelor vizate, cu unele consecințe negative asupra consumatorilor (care în final vor plăti mai mult pentru produse și servicii mai puțin inovative).

Intervențiile disproporționate reduc interesul pentru investiții și inovație. Un astfel de fenomen conduce la o restrângere a concurenței și la un impact important asupra consumatorilor.  

Nu în ultimul rând, plafonările pot conduce la un fenomen de creștere a prețurilor produselor și serviciilor conexe celor ce intră în arealul măsurii statului (spre exemplu, ca efect au OUG 67/2023, a scăzut prețul la produsele vizate, însă prețul altora a crescut semnificativ) ca urmare a unui fenomen de subvenționare a activității vizate de intervenția statului din profiturile obținute din alte activități prestate de agenții economici.

Posibile consecințe ale intervenției disproporționate

Dat fiind faptul că fiecare stat membru are dreptul de a reglementa piața națională, potrivit TFUE, acesta poate stabili tipul și durata măsurilor ce limitează concurența în anumite sectoare, revenind instanțelor naționale sarcina aprecierii măsurii în care durata este proporțională.

De asemenea, statul membru este cel care are obligația de a dovedi îndeplinirea condițiilor enumerate mai sus sus, în special cele privind caracterul excepțional și limitat al intervenției (atât din perspectivă temporală, cât și perspectiva gradului de acoperire a măsurii).

Prevederile TFUE conferă Comisiei competența de a lua măsuri împotriva unui stat membru care nu își respectă obligațiile care îi revin în temeiul legislației UE.  În cazul în care statul membru și Comisia nu reușesc să găsească o soluție conformă cu legislația UE, Comisia Europeană poate iniția o procedură oficială de infringement. În cazul în care statul membru continuă să nu se conformeze, CJUE  poate, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, să impună o sumă forfetară și/sau o penalitate zilnică unui stat membru în cauză.


[1] Această obligație a fost exprimată pentru prima dată în practica CJUE (Cauza nr. 13/77 INNO/ATAB).
[2] Cauza  C-94/04 – Cipolla.
[3] Cauza C‑148/15 – Deutsche Parkinson.
[4] Cauza C‑265/08 - Autorità per l’energia elettrica e il gas, paragraful 35.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.