Cei mai buni avocați de Concurență, evidențiați de Legal 500. Proiecte și opinii ale clienților


Ultima ediție a ghidului juridic internațional Legal 500 îi evidențiază pe cei mai buni avocați în practica de Concurență de pe piața locală a avocaturii de business.

În aria de practică EU and competition  pe banda întâi se află D&B David si Baias, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Peli Filip și Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

În a doua ligă, anul acesta joacă bpv Grigorescu Ştefănică, Muşat & Asociaţii, RTPR Allen & Overy (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA in association with Allen & Overy LLP) și Schoenherr şi Asociaţii, iar pe al treilea palier se află Biriş Goran SPARL, Dentons, DLA Piper Dinu, Popovici Nitu Stoica & Asociatii și Reff & Associates SCA.


De menționat că PeliFilip nu mai există în structura analizată de Legal 500, după ce partenerii Peli au decis să se desprindă și să înființeze propria societate de avocați. Filip & Company este astăzi continuatoarea firmei PeliFilip, avocații săi fiind evidențiați de Legal 500 în practica de concurență.


„Leading individuals” sunt evidențiați anul acesta Georgiana Bădescu - Schoenherr şi Asociaţii SCA, Georgeta Dinu - Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Cătălin Grigorescu - bpv Grigorescu Ştefănică și Cătălin Suliman – Filip & Company.
Din categoria ”Next generation lawyers” fac parte avocații Georgeta Gavriloiu – Filip & Company și Roxana Ionescu - RTPR Allen & Overy (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA in association with Allen & Overy LLP).


Potrivid ghidului juridic internațional, D & B David și Baias SCA a acordat asistență clienților în cadrul unor investigații de mare anvergură ale Consiliului Concurenței din România. Exemplele includ reprezentarea EnergoBit în legătură cu acuzațiile de manipulare a unor licitații publice și asistența acordată Toneli în cadrul unei anchete privind prețurile ouălor. Manuela Guia este coordonatarea acestei practici, iar Sorin David și Bianca Naghi sunt alte nume menționate.

Clienții Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen au un "grad înalt de satisfacție pentru angajarea, reacția și profesionalismul avocaților", susțin analiștii Legal 500. Echipa de Concurență de la NNDKP gestionează investigațiile, autorizațiile de fuziune și activitatea de conformitate pentru mai mulți clienți din portofoliu, industrii cu o expertiză specială incluzând domeniile imobiliar, mass-media, tehnologia și resursele naturale. Ghidul juridic amintește că partenerul Georgeta Dinu a reprezentat Elster Rometrics într-o anchetă riguroasă lansată de autoritatea de concurență.

Avocații de Concurență de la Filip & Company acționează în probleme de conformitate și investigații ale Consiliului Concurenței pentru clienți din industria petrolului și gazului, precum și din sectoarele farmaceutic, TMT, retail, bunuri de consum, electronică și asigurări. Echipa asistă Arctic România și Banca Transilvania în problemele de concurență (day to day business), acționând pentru aceasta din urmă în legătură cu procedurile de control al fuziunilor în urma achiziționării Bancpost. Pe frontul investigațiilor, coordonatorul practicii, Cătălin Suliman, a asistat Inform Lykos în contestarea unei decizii a Consiliului Concurenței. Activitatea Georgetei Gavriloiu (Counsel) este, de asemenea, evidențiată.

Practica de Concurență de la Țuca Zbârcea & Asociații, condusă de Raluca Vasilache, acoperă o gamă largă de aspecte legate de concurență, anticorupție, control al fuziunilor și proceduri de ajutor de stat. Echipa reprezintă grupul Carrefour într-o investigație a Consiliului Concurenței din România și a acționat cu succes pentru Energy Financing Team într-o Curte de Apel, obținând anularea unei sancțiuni a Consiliului Concurenței. Clienții pentru această practică vin din sectoarele farmaceutic, de tehnologie, telecomunicații, comerț cu amănuntul, electricitate și gaze și distribuția de uleiuri de motor.

bpv Grigorescu Ștefănică posedă "cunoștințe juridice de înaltă calitate nu numai în ceea ce privește dreptul național al concurenței, ci și în ceea ce privește legislația UE". Google se bazează pe "abilitățile strategice remarcabile" ale coordonatorului practicii, Cătălin Grigorescu, pentru consilierea de zi cu zi pe aspecte de concurență în România. Echipa oferă în mod regulat consultanță pe aspecte ce țin de evitarea practicilor anticoncurențiale, controlul fuziunilor, reglementare, comerț și cartel prevention. "Foarte eficienta" Iulia Dragomir (Managing Associate) "are o înțelegere excelentă a așteptărilor clientului".

Echipa "cu vaste cunoștințe și înaltă experiență" la Mușat & Asociații "cunoaște piața foarte bine" și "oferă un pachet complet" de servicii în materie de concurență. Electromagnetica a testat cu succes "gândirea strategică excelentă" a partenerului Paul George Buta într-o investigație a Consiliului Concurenței pe piața contoarelor de energie electrică. ”Foarte experimentata” Manuela Lupeanu (Manging Associate) este "la curent cu toate aspectele legate de concurență".

Valentin Berea și avocatul Roxana Ionescu sunt "remarcabili" și "cunosc foarte bine legislația concurenței". Cei doi avocați coordonează în comun practica de Concurență de la RTPR Allen & Overy (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în colaborare cu Allen & Overy LLP), care se ocupă de aprobările de fuziune, anchetele anticoncurențiale, litigiile legate de această practică și auditurile interne. Printre mandatele recente se numără reprezentarea Electrica în legătură cu acuzațiile de cartel și obținerea anulării unei amenzi emise de Consiliul Concurenței pentru Maspex România.

Schoenherr și Asociații SCA a reușit recent să ”pareze” o investigație a Consiliului Concurenței din România privind angajamentele de nediscriminare pentru Vodafone România. Coordonatoarea acestei practici, partenerul Georgiana Bădescu, a condus acest proiect și are o experiență deosebită în investigațiile autorității de concurență pe piața telecom. În plus față de anchete și investigații, avocații asistă clienții în litigii în materie de concurență, programe de conformare, chestiunile legate de ajutoare de stat și revizuiri ale contractelor.

Practica de Concurență a firmei Popovici Nitu Stoica & Asociatii este condusă de recent promovatul partener Mihaela Ion. Bine apreciată în domeniul litigiilor antitrust, echipa de Concurență este foarte puternică și în materie de concurență în sectoarele informatică, farmaceutică și retail. Directorul juridic internațional menționează, printre proiectele asistate de avocații PNSA, sprijinul dat companiei germane Xella în obținerea autorizației de fuziune în urma achiziției grupului Macron.

Echipa "dedicată" și "foarte profesionistă" a Reff & Associates SCA este condusă de Florentina Munteanu, care a oferit recent Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale recomandări privind ajutorul de stat în legătură cu o majorare de capital propusă la Poșta Română. Echipa se ocupă, de asemenea, de obținerea autorizațiilor în proiectele de fuziuni/achiziții, activitatea extinzându-se în sfera programelor de conformare și investigațiilor Consiliului Concurenței. Oana Busca (Senior Associate) este lăudată pentru abordarea ei "profesională, concentrată" și înțelegerea "în profunzime" a aspectelor legate de concurență.

Horea Popescu și Cristina Popescu sunt numele ce ar trebui remarcate la CMS, avocații având experiență în proiecte de conformare, investigații, antitrust și investigații. Echipa este, de asemenea, bine apreciată pentru activitatea sa în proiecte de fuziuni/achiziții și a sprijinit CCC în obținerea autorizării în achiziția francizei prin care opera în România.

Adrian Șter, coordonatorul practicii de Concurență de la Wolf Theiss, reprezintă SC Diferit într-o investigație a Consiliului Concurenței privind presupusa trucare a unei licitații în sectorul de întreținere a drumurilor. Ster este asistat de partenerul recent promovat Claudia Chiper. Cei doi avocați oferă, de asemenea, consultanță de zi cu zi pe aspecte concurențiale pentru Henkel România. Industriile de expertiză includ sectoarele comerțului cu amănuntul, farma, transport și FMCG.