Amundi discută diverse opţiuni cu UniCredit (Reuters)

Amundi discută cu partenerul său comercial UniCredit posibilitatea ca banca să investească în operaţiunile din Italia ale companiei de gestionare a activelor, cele două instituţii analizând opţiunile pentru viitoarele lor relaţii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
 
O posibilitate luată în considerare ar fi scindarea operaţiunilor din Italia ale Amundi într-o companie separată, în care UniCredit ar putea achiziţiona o participaţie.
 
În 2016, UniCredit a încheiat un acord pe 10 ani cu Amundi pentru a distribui produsele companiei franceze prin filialele sale. Acordul vine după ce UniCredit a vândut compania sa de gestionare a activelor Pioneer către Amundi, pentru 3,55 miliarde de euro.
 
Relaţiile dintre Amundi şi UniCredit s-au deteriorat după ce şeful băncii italiene, Andrea Orcel, a încercat fără succes să renegocieze condiţiile acordului, când a preluat conducerea UniCredit, în urmă cu doi ani, anunţaseră anterior surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
 
Sporind presiunile asupra Amundi, în decembrie Orcel a încheiat un acord cu administratorul italian de fonduri Azimut, prin care UniCredit are opţiunea de a cumpăra divizia Azimut de gestionare a activelor din Irlanda.
 
Întrebat de relaţia cu Amundi când a prezentat acordul cu Azimut, Orcel nu a exclus renegocierea parteneriatului.
 
La finalul lunii februarie, Azimut avea active aflate în administrare de 83 miliarde de euro.
 
Cu active aflate în administrare de 1.900 miliarde de euro la finalul anului trecut, Amundi este cel mai mare administratorul de fonduri din Europa, şi în top 10 cele mai mari din lume.
 
Amundi, deţinut în proporţie de 69% de grupul bancar francez Credit Agricole, era pe locul trei în Italia la finalul lunii februarie, având active aflate în administrare de 214 miliarde de euro. La nivel de grup, UniCredit avea active aflate în administrare de 194 miliarde de euro, la finalul anului trecut.