Consiliul Concurenţei analizează preluarea diviziei de sisteme acustice a Faurecia Automotive de către Adler Pelzer

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Adler Pelzer Holding GmbH achiziţionează divizia de sisteme acustice şi capitonaje moi aparţinând Faurecia Automotive Holdings S.A.S, conform unui comunicat al autorităţii pentru concurenţă remis, marţi, AGERPRES.

Grupul Adler Pelzer dezvoltă, produce şi furnizează sisteme pentru confortul acustic şi termic al vehiculelor, specializat în mod deosebit în sectorul automobilelor. Grupul Adler Pezler este prezent în România prin subsidiara Adler Pelzer Automotive Romania S.R.L care are ca obiect de activitate principal fabricarea de piese şi accesorii pentru autovehicule.

Grupul Faurecia este un furnizor global în industria automobilelor, producând sisteme pentru numeroase aplicaţii în domeniul auto, pentru scaune/banchete auto, dispozitive electronice şi sisteme complete pentru interiorul auto. Grupul Faurecia desfăşoară activităţi pe piaţa românească prin intermediul Faurecia România SRL, companie specializată în producerea de componente interioare pentru vehicule, scaune auto şi mobilitate curată.

"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", se menţionează în comunicat.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.