Ultimul an a adus pentru practica de Dreptul Concurenței din cadrul societății Popescu & Asociații o creștere semnificativă a volumului de mandate nou intrate în portofoliu, în domenii variate, urmând trendul ascendent pe fondul numeroaselor investigații inițiate pe piață. „În ceea ce privește mandatele, acestea au vizat, în principal, atât asistarea companiilor naționale și internaționale în cadrul investigațiilor inițiate de Consiliul Concurenței, cât și acordarea de asistență juridică tranzacțiilor ce țin de Dreptul Concurenței. În plus, cred că este important să reamintim că am acordat și acordăm în permanență o atenție sporită tuturor aspectelor legale privitoare la prevenție și conformitate în toate ariile noastre de practică, iar echipele noastre de avocați lucrează multidisciplinar pentru o abordare completă și unitară”, subliniază Dana Bivol, Partener Popescu & Asociații.
Dacă în anii precedenți s-a observat o predispoziție a anchetelor inspectorilor de concurență pe subiecte legate de pandemie și măsurile legislative care au fost strâns legate de produse și servicii specifice, cum ar fi echipamentele medicale, testele privind detectarea virusului COVID-19 și, în general, respectarea măsurilor sanitare, odată cu intrarea în 2023, s-a remarcat faptul că atenția Consiliului Concurenței s-a îndreptat spre alt tip de investigații.
Loredana Popescu, Partener Popescu & Asociații, punctează faptul că, pornind inițial de la contextul liberalizării, pentru consumatorii casnici, a piețelor energiei electrice și a gazelor naturale, iar ulterior pe fondul schimbărilor și a efectelor economice rezultate atât în urma războiului din Ucraina și implicit în urma crizei energetice, Consiliul Concurenței a fost activ și monitorizează în permanență o plajă foarte mare a domeniilor de activitate. Avocatul include în această categorie companii de pe piața combustibililor, din pharma, FMCG, HORECA, banking, retail etc.
În plus, o serie de verificări ale Autorității de Concurență au avut loc datorită discuțiilor economice din spațiul public. „Analizând și mai profund situația, putem vedea cum criza energetică ne-a arătat imaginea unei situații dificile cu care se confruntă companiile din mai multe industrii, nu doar în țara noastră, companii a căror activitate depinde de combustibili fosili. Pe acest fond, am sesizat o aplecare și mai mare asupra aspectelor ce țin de dreptul concurenței și de creșterea gradului de monitorizare, dar si oportunitatea, respectiv dorința companiilor, de a investi în acțiuni alternative care să ducă la utilizarea energiei verzi, din surse regenerabile”, comentează expertul Popescu & Asociații.
În mod obișnuit, Consiliul Concurenței își desfășoară activitatea pe două paliere: unul preventiv, ce implică doar monitorizare și supraveghere a piețelor și unul corectiv - care implică sancționarea abaterilor descoperite și restabilirea unui mediu concurențial normal.
Având în vedere că practica Consiliului Concurenței acoperă toate industriile, în special pe fondul dificultăților economice din ultima perioadă, ce implică echilibrarea activităților prin control, este destul de dificil de identificat următoarele „ținte” ale autorității. „Totuși, ținând cont de specificitatea acestora, putem anticipa că anumite industrii sunt mult mai des în vizorul Consiliului Concurenței sau urmează să fie în funcție de contextul economic. Un exemplu în acest sens poate fi controlul din toamna anului 2022, demarat de inspectorii instituției, la principalele bănci din țară privind modul de stabilire a indicelui ROBOR. De asemenea, credem că platformele care activează online sunt și vor fi monitorizate ținând cont de faptul că mediul digital a cunoscut o creșterea semnificativă în ultimii ani, în special în perioada pandemiei, iar Consiliul Concurenței își dorește să mențină un mediu online transparent, cu politici comerciale corecte pentru utilizatori”, nuanțează Dana Bivol.
Avocatul amintește faptul că Dreptului concurențial per ansamblu este un domeniu sensibil ca regulă și nu implică excepții pentru care clientul să aleagă ce să respecte și ce nu. Din acest motiv, activitatea echipei Popescu & Asociații a fost întotdeauna preponderent preventivă pentru clienți, atrăgându-le atenția asupra potențialelor probleme de risc și căutând, de fiecare dată, să găsească soluțiile cele mai bune pentru evitarea unor sancțiuni.
De altfel, la nivelul firmei Popescu & Asociații, volumul acoperit de practica Dreptului Concurenței reprezintă aproximativ 30-35% din întreaga activitate, fapt ce evidențiază importanța acestei arii în cadrul casei de avocatură. „Putem spune că există premize de creștere a volumului acestei activități pe fondul intensificării acțiunilor de control ale autorităților de aceea pentru echipa de Dreptul Concurenței, din cadrul Popescu & Asociații, avem în plan atât creșterea, cât și consolidarea ei”, apreciază Loredana Popescu.
În acest moment, echipa Popescu & Asociații include mai mulți avocați colaboratori, seniori și juniori, coordonați în funcție de aria de specializare de către Octavian Popescu, Managing Partner și Dana Bivol, Partner.
„Lucrăm în echipe multidisciplinare, formate din avocați incluși în elita avocaturii de business din România în numeroase arii de practică, inclusiv în drept corporativ/M&A, drept farmaceutic și al sănătății, litigii/dreptul penal al afacerilor, reglementare, GDPR sau proprietate intelectuală. Această organizare internă cu care am pornit la drum încă de la început, alături de experiența pe care o deținem și recunoașterea acordată de toate directoarele juridice internaționale precum Chambers and Partners, IFLR 1000, Benchmark Litigation și Legal 500 EMEA, reprezintă cartea noastră de vizită. Astfel, reușim să ne asistăm cu succes clienții într-o gamă largă de aspecte juridice, atât în activitatea de zi cu zi, cât și prin reprezentarea acestora în fața instanțelor de judecată, atunci când este cazul ”, precizează Loredana Popescu.
De asemenea, departamentul de Compliance din cadrul societății Popescu & Asociații lucrează îndeaproape cu avocați specializați pe Dreptul concurențial pentru a implementa în cadrul politicilor interne clauze de conformare. „De altfel, clienților noștri le oferim întreg suportul nostru pentru a putea demara și implementa cu succes standardele și procedurile specifice de conformare cu legislația concurenței. Acestea sunt aplicabile tuturor operațiunilor de afaceri în care clienții noștri sunt implicați”, subliniază Partenerul Popescu & Asociații.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
În general, firma dispune de toate resursele umane și logistice pentru a gestiona orice fel de proiect și continuă să-și consolideze echipele, atât prin atragerea de avocați cu experiență, cât și prin colaborarea cu alți colegi avocați. Astfel, are și colaborări multi-jurisdicționale, cu precădere în cazul asistării unui grup de companii din România implicat într-un litigiu la nivel european cu privire la accesarea ajutorului de stat.
Complexitatea mandatului constă în tranzacțiile complexe, numărul mare de dosare implicate și implicit gestionarea acestora de către o echipă numeroasă de avocați, atât din cadrul societății Popescu & Asociații, cât și avocați externi, membri ai Barourilor din Bruxelles și Paris, respectiv experți din Marea Britanie.
Proiecte complexe și foarte diverse
Complexitatea acestei practici se reflectă și în diversitatea dosarelor în care se implică avocații firmei. Experții Popescu & Asociații oferă asistență juridică ori de câte ori clienții firmei solicită aceste servicii sau ca urmare a unor proiecte care sunt deja în derulare. În această categorie intră inclusiv acordarea de consultanță clienților pentru elaborarea unor contracte sau din punct de vedere al strategiei de business.
„De exemplu, am asistat una dintre cele mai importante companii din sectorul FMCG în cadrul unei inspecții a Consiliului Concurenței, mandatul fiind atât de asistență juridică în cadrul procedurii de documentare, cât și prezentarea punctelor de vedere în fața Consiliului Concurenței. De asemenea, așa cum am mai precizat deja, echipa noastră pune foarte mare accent pe prevenție cu scopul de a anticipa și/sau recunoaște riscurile relevante strategiei de business a clienților noștri. Mai exact, avocații din cadrul Popescu & Asociații analizează cu atenție toate reglementările, nu doar din sfera concurenței, identificând atât riscurile, cât și oportunitățile, în vederea anticipării unor posibile investigații sau orice altă problemă de natură juridică care ar putea apărea ”, detaliază Loredana Popescu.
La rândul său, Dana Bivol precizează că firma acordă asistență juridică unuia dintre cei mai importanți producători de medicamente derivate din sânge, în cadrul unei investigații semnificative a Consiliului Concurenței, atât cu privire la modalitatea prezentării explicațiilor clientului pentru produsele supuse investigației, cât și în etapa de contestare a deciziilor. „În ceea ce privește modalitatea de lucru a avocaților, aceasta pune accent pe importanța înțelegerii atât a business-ului clientului, cât și a problemelor acestuia care necesită fie consultanță, fie reprezentare în fața instanțelor sau ambele servicii, după caz. Ne dorim, de fiecare dată, să le oferim clienților noștri soluțiile cele mai potrivite, soluții special create pentru problema și specificul industriei, respectiv activității sale. Astfel, echipele alocate sunt multidisciplinare, formate din avocați specializați în Litigii, dar și avocați specializați de exemplu în pharma și desigur în dreptul concurenței”, completează interlocutoarea BizLawyer.
Totodată, trebuie subliniat faptul că Popescu & Asociații asistă, în mod regulat, clienți ce își desfășoară activitatea în domenii precum: comercial, servicii financiare sau producerea de medicamente, atât în investigații ale autorității de concurență, cât și în activitatea de zi cu zi. „Companiile au solicitări punctuale cu privire la aspecte ce țin de dreptul concurențial, iar avocații noștri s-au implicat, în echipe pluridisciplinare, în vederea soluționării tuturor aspectelor care au prezentat interes, de la proceduri de notificare la Consiliul Concurenței până la reprezentare, în investigațiile declanșate de autoritatea de reglementare, pe diferite piețe sau oferind consultanță cu privire la toate aspectele ce țin de procedurile de control, investigații sau programe de conformitate”, explică Loredana Popescu.
Pe parcursul investigațiilor, experții casei de avocatură acordă în permanență asistență și identifică argumentele necesare pentru închiderea dosarelor, având până acum rezultate remarcabile pentru clienți. Soluțiile avocaților Popescu & Asociații au fost preluate de autoritatea competentă în cadrul deciziilor emise de Consiliul Concurenței ceea ce confirmă încă o dată calitatea serviciilor oferite.
Echipa lucrează îndeaproape cu toți clienții, construind parteneriate pe termen lung pentru a le înțelege business-ul, nevoile și așteptările, astfel încât Popescu & Asociații să fie mai mult decât o casă de avocatură și să ofere asistență strategică și cele mai bune soluții, în funcție de context.
Mai mult decât atât, avocații firmei care dețin o vastă experiență în această arie, dobândită prin asistarea unor clienți de top în cadrul unor investigații de referință desfășurate de Consiliul Concurenței, formează o adevărată echipă cu reprezentanții fiecărui client în parte, astfel încât să asigure cu succes reprezentarea clienților, obținând reducerea sau anularea amenzilor.
„Cu precădere în cadrul mandatelor de asistență juridică am identificat potențiale breșe pe care le-am corectat cu ajutorul clauzelor și condițiilor create în vederea prevenirii practicilor de concurență neloială. În acest sens, am implementat în cadrul contractelor mecanisme complexe care au condus la combaterea concurenței neloiale și, în același timp, am reprezentat cu succes clienții în fața instanțelor de judecată. De asemenea, în contextul modificării recente a Legii concurenței neloiale, am oferit clienților din portofoliu, cu precădere societăților mici, asistență juridică pentru implementarea noilor reglementări și adaptarea contractelor la noile condiții ”, mai spune Loredana Popescu.
În ultimele 12 luni, clienții, din mai multe sectoare de activitate, le-au încredințat avocaților proiecte care au vizat solicitarea ajutoarelor de stat. „Vorbim aici, de exemplu, de întreprinderi din sectorul agricol care au accesat scheme de ajutor guvernamental cum ar fi IMM Invest, precum și clienți care își desfășoară activitatea în domeniul orgnizării evenimentelor și care, de asemenea, au beneficiat de ajutor din partea autorităților. Sprijinul financiar acordat are drept scop creșterea finanțării pentru investițiile în echipamente sau agricultură și, implicit, acordarea unui instrument alternativ pentru gestionarea capitalului care are un rol important în procesul de redresare economică pentru a putea depăși consecințele, declanșate de pandemie, asupra acestor întreprinderi. În ceea ce privește cele mai dificile aspecte, acestea au vizat în special modalitatea de interpretare unitară a prevederilor europene corelate cu cerințele valabile la nivelul României”, menționeză Dana Bivol.
În plus, avocatul subliniază faptul că Popescu & Asociații asistă cu regularitate clienți din domenii diferite de activitate în fața instanțelor de judecată, fie că vorbim de companii care au fost asistate juridic în faza prelitigioasă, fie de clienți noi care le-au încredințat mandate avocaților.
În acest tip de proiecte se lucrează în echipe pluridisciplinare, foarte bine pregătite, iar rata de succes din cadrul mandatelor este îmbucurătoare. „În ultimii doi ani, am fost implicați în diverse proceduri de soluționare a litigiilor cu privire la toate aspectele dreptului concurenței, având o înțelegere excelentă a aspectelor în ceea ce privește industria farmaceutică, dar nu numai. Așa cum am menționat, am reprezentat cu succes clienții în dosare complexe, obținând reducerea sau anularea amenzilor pentru aceștia ”, mai spune Partenerul Popescu & Asociații.
În ultimul an, firma a avut pe masa de lucru investigații din zonele FMCG și retail, la care se adaugă asistarea clienților în procesele de accesare a schemelor de ajutor din partea statului și desigur acordarea de asistență juridică în activitatea curentă, de zi cu zi.
Toate proiectele sunt relevante, dar dintre ele se remarcă asistarea și reprezentarea unuia dintre cei mai mari retaileri FMGC din România pe parcursul extinderii rețelei sale de magazine (aproape 1.000 de magazine) în legătură cu negocierile privind achiziția altor concurenți de pe piața din România, leasingul spațial și/sau achizițiile imobiliare care implică diferite tipuri de clauze de neconcurență, în contextul Ghidului Consiliului Concurenței din România privind noua metodă de definire a pieței relevante din sectorul FMGC.
În aceeași categorie intră și acordarea de asistență juridică uneia dintre cele mai mari companii din România care activează pe piața bitumului rutier și vânzarea de carburanți în magazinele specializate, în cadrul examinarii preliminare efectuate de către Consiliul Concurenței cu privire la analiza pieței bitumului rutier din țara noastră din punct de vedere al legislației concurenței.
De asemenea, un alt proiect relevant este cel care vizează asistarea unuia dintre cei mai importanți producători de medicamente derivate din sânge, în cadrul unei investigații semnificative a Consiliului Concurenței, atât cu privire la modalitatea prezentării explicațiilor clientului pentru produsele supuse investigației, cât și în etapa de contestare a deciziilor.