Consiliul Concurenţei evaluează tranzacţia de preluare a Energobit Holding de către Leabrook

Tranzacţia prin care Leabrook LTD devine unic acţionar al Energobit Holding LTD este analizată de Consiliul Concurenţei, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis vineri AGERPRES.

Anterior acestei tranzacţii, EnergoBit Holding Ltd era controlată de Leabrook Ltd. şi IHC SARL.

"Practic, Leabrook Ltd. va controla indirect şi entităţile deţinute de EnergoBit Holding Ltd, respectiv EnergoBit SA, care, la rândul său controlează societăţile EnergoBit Control Systems SRL, EnergoBit Transformers SRL, Energolux Impex SRL, EnergoBit Tavrida SRL şi ELM Electromontaj Cluj SA", se arată în comunicat.

Leabrook Ltd din Cipru este deţinută de Ştefan Gadola, Peter Pal, Ioan Socea şi Tudor Alexandru Socea, fondatorii grupului EnergoBit.

Activitatea grupului EnergoBit este axată pe antreprenoriat general, execuţie, modernizare, mentenanţă instalaţii electrice, în special, de medie şi tensiune înaltă tensiune; soluţii pentru sisteme de monitorizare a consumului de energie, protecţii prin relee şi sisteme SCADA ("Supervisory Control And Data Acquisition" - Monitorizare, Control şi Achiziţii de Date); producţia de posturi de transformare prefabricate medie/joasă tensiune, celule de medie tensiune de distribuţie primară şi secundară, transformatoare de distribuţie în ulei cu pierderi reduse şi ultrareduse, tablouri electrice (protecţie, automatizare şi SCADA, măsură).

Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

bizLawyer


About Us

Concurenta.ro este un site de știri din grupul BizLawyer care se adresează practicienilor în Dreptul concurenței, focusat pe aplicarea regulilor de concurenţă, conştientizarea beneficiilor conformării şi riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei.